Comunicat de presă - Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș

Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România - Filiala Argeș vă invită, la Concertul Caritabil de pricesne și colinde care va avea loc în seara de Moș Nicolae, în Sala "Costin Alexandrescu" din cadrul Centrului Doina Argeșului - Parcul Lumina Pitești.
Spectacolul din 5 decembrie 2026, ora 17.00, este dedicat tuturor persoanelor cu dizabilități și va fi accesibil în baza unei invitații cu donație de minim 50 RON. Este organizat de Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România Filiala Argeș, cu ajutorul nemijlocit al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, al Consiliului Județean Argeș, respectiv al Centrului Doina Argeșului, cărora le transmitem și pe această cale profunda noastră recunoștință.
Invitațiile se pot procura atât de la sediul ASCHFR Argeș, din str. Dobrogeanu Gherea nr 69, L-V, între orele 09.00-16.00, cât și din incinta Centrului Doina Argeșului - Parcul Lumina, de L-D, intre orele 08.00-20.00. Cei care doresc să susțină cauza noastră, pot dona în contul IBAN RO04BTRL00301205H641045XX. Pentru detalii suplimentare, vă stăm la dispoziție cu nr. de telefon 0740492842.
„Recunoștință infinită dorim să transmitem și artistei Lorelai Moșneguțu, cap de afiș al evenimentului, înger coborât pe pământ, care ne va înălța sufletele cu vocea dăruită ei de Bunul Dumnezeu. Un interviu în exclusivitate cu Lorelai, veți putea citi în perioada următoare.
Încă din deschiderea Concertului, ne vor bucura pricesnele pline de har, cântate de Grupul psaltic de preoți și teologi din cadrul Coralei Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Tot în deschidere, Grupul Armonia Pitești, coordonat de Marius Bălan, ne va emoționa prin colindele cântate. La fel ne vor bucura și glasurile îngerești ale micilor colindători, conduși de un alt nume cunoscut al Școlii de Arte și Meserii Pitești, artista și profesoara de canto Vera Negoșanu.
Pe parcursul serii, un moment special îl vor constitui și poeziile recitate de doi membri mai mici ai ASCHFR Argeș, în fotoliu rulant, Luca Voica și Cosmin Neagoe, care ne vor învăța, prin exemplul lor, a fi și a trăi.
Alături de noi va fi și Corul <<Carmen Argessi>>, condus de doamna dirijor profesor Cornelia Ionescu Argesi, care ne va impresiona prin prospețimea și frumusețea vocilor.
Pe lângă acestea, Concertul Caritabil de pricesne și colinde ne va oferi oportunitatea de a marca la nivelul județului Argeș, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, care este instituită de Organizația Națiunilor Unite la data de 3 decembrie, dar mai ales ocazia de a dovedi încă o dată că suntem uniți și că, venind suflet lângă suflet, vom putea contribui la schimbarea în mai bine a vieții semenilor noștri.
Achiziționarea unui microbuz mai bun, adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități este un deziderat al ASCHFR Argeș și al familiilor persoanelor cu dizabilități din cadrul Asociației, nu puține fiind beneficiile pe care un astfel de mijloc de transport le-ar putea oferi.
Dar dincolo de nevoile persoanelor cu dizabilități, stau oamenii. Oamenii minunați pe care îi întâlnești de cum deschizi ușa Centrului de zi NOVA, și pe chipul cărora citești o bucurie de nedescris atunci când de undeva, din încăpere, se pune muzică. Muzica îi motivează, îi înalță și le dăruiește ceea ce noi, cei din jurul lor, poate de multe ori nu reușim. Muzica îi unește cu Dumnezeu, pentru că și pentru ei muzica devine rugăciune.
Vă invităm să ne fiti alături pe 5 decembrie, într-o seară atât de specială, o seară în care cei mici vor găsi sub brad și un mic dar din partea Moșului, o seară de pricesne și colinde închinată semenilor noștri, închinată Domnului și Maicii Domnului!
Mulțumiri speciale adresăm coprezentatoarelor evenimentului: Cristina Luțu, moderator MFM Dance și susținătoare a cauzelor umanitare din județul nostru, respectiv Maria Victoria Duca, membră a ASCHFR Argeș și elevă în clasa a XI a în cadrul Colegiului Național <<Vlaicu Vodă>>, Curtea de Argeș. Mulțumim domnului Eugen Tofan, grafician, pentru ajutorul imens în realizarea afișului.
De asemenea, mulțumim tuturor instituțiilor partenere și conducerilor acestora pentru dorința de a ne fi alături și pentru tot sprijinul acordat: Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Consiliului Județean Argeș și domnului Președinte Ion Mânzână, respectiv domnului Vicepreședinte Adrian Bughiu, Centrului Doina Argeșului și doamnei Manager Argentina Culcuș. Mulțumirile noastre merg către preoții, psalții, artiștii și oamenii minunați implicați în această acțiune caritabilă.
Nu în ultimul rând, adresăm mulțumiri partenerilor media: MFM Dance, epitesti.ro, anchetaonline.ro și Săptămânalul Ancheta, politikia.ro, jurnaldearges.ro, universulargesean.ro, ziarulargesenilor.ro, Argesexpres.ro, Muscel TV, Pro Media, și tuturor celor care ne sunt aproape”, au transmis organizatorii.
