Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 2 noiembrie 2026 11:46

Apel umanitar la Corbeni! O familie a rămas fără casă în urma unui incendiu

Un incendiu puternic a lăsat o familie din satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, fără o parte importantă din agoniseala de-o viață. În urma tragediei, primarul comunei Corbeni, Nicolae Dinică, a lansat un apel umanitar și îi îndeamnă pe localnici, dar și pe românii de pretutindeni, să se mobilizeze pentru a-i ajuta pe Marcel Linu și pe mama sa, Eugenia, să-și refacă locuința. Edilul face apel la solidaritate, voluntariat, donații și sprijin cu materiale de construcții, pentru ca familia greu încercată să poată avea din nou un cămin.


„Dragi corbeneni, dragi români de pretutindeni, dragi oameni cu suflet mare,


Un incendiu puternic a cuprins locuința domnului Marcel Linu și a mamei sale, Eugenia (Genica) Linu, din satul Oeștii Pământeni, comuna Corbeni, județul Argeș, provocând pagube însemnate și lăsând această familie în fața unei grele încercări.


În asemenea momente, când focul mistuie agoniseala de o viață, omenia, solidaritatea și dragostea față de aproapele nostru trebuie să se transforme în fapte!
Fac un apel din suflet atât către locuitorii comunei Corbeni, cât și către toți românii din țară și din străinătate, către oameni de bine, firme, constructori și persoane care pot oferi o mână de ajutor, să ne unim eforturile pentru a sprijini această familie.
În acest moment, este nevoie urgentă de:


🔹 Voluntari pentru îndepărtarea molozului, evacuarea bunurilor distruse și curățarea locuinței;
🔹 Materiale de construcții, în special cele necesare refacerii acoperișului;
🔹 O echipă de meseriași și constructori care să se implice în refacerea acoperișului și a părților afectate ale casei;
🔹 Sprijin financiar pentru achiziționarea materialelor și realizarea lucrărilor de reparații.
❤️ Cei care doresc să ofere sprijin financiar pot face donații în următorul cont:


IBAN: RO81INGB0000999909700811
Titular: MARCEL-VASILE LINU
Banca: ING BANK
Moneda: RON
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU


Nu contează cât de mult putem oferi, ci faptul că alegem să nu rămânem nepăsători! O donație, câteva materiale de construcții, o zi de muncă voluntară sau simpla distribuire a acestui mesaj pot face o diferență uriașă.


Mă adresez tuturor celor care cred că binele făcut aproapelui este una dintre cele mai frumoase dovezi de omenie și credință.
Haideți să fim alături de Marcel și de mama sa! Să le redăm speranța, liniștea și bucuria de a avea din nou un acoperiș deasupra capului!
Bunul Dumnezeu să le dea putere să treacă peste această încercare și să răsplătească tuturor celor care vor întinde o mână de ajutor!


Astăzi, o familie are nevoie de noi. Mâine, oricare dintre noi ar putea avea nevoie de sprijinul semenilor!
Vă rog din suflet să distribuiți acest apel, pentru ca el să ajungă la cât mai mulți oameni de bine, din toate colțurile țării!”, a transmis primarul Dinică.

 

Pin It