Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 24 octombrie 2026 10:59

Elevii intră în vacanța de toamnă

Aceasta va dura nouă zile, până duminică, 1 noiembrie, inclusiv. Cursurile vor fi reluate luni, 2 noiembrie.


Următoarea vacanță va fi cea de iarnă, programată între 23 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027, potrivit calendarului școlar aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.


Anul școlar 2026 - 2027 este organizat în cinci intervale de cursuri, separate de perioade de vacanță. Structura permite și stabilirea unei săptămâni de vacanță mobilă în luna februarie sau la începutul lunii martie, în funcție de decizia fiecărui inspectorat școlar.


Pentru majoritatea elevilor, anul școlar cuprinde 36 de săptămâni de cursuri și se va încheia pe 18 iunie 2027. Elevii claselor terminale de gimnaziu și liceu vor termina cursurile mai devreme, pentru pregătirea examenelor naționale.


Când vor mai avea elevii zile libere


Pe parcursul anului școlar sunt prevăzute cinci perioade de vacanță, inclusiv cea de vară.
Vacanța de toamnă - 24 octombrie - 1 noiembrie 2026;
Vacanța de iarnă - 23 decembrie 2026 - 10 ianuarie 2027;
Vacanța mobilă - O săptămână, în intervalul 15 februarie - 7 martie 2027;
Vacanța de primăvară - 24 aprilie - 4 mai 2027;
Vacanța de vară - 19 iunie - 5 septembrie 2027;
Vacanța mobilă, cunoscută și drept vacanța de schi, este singura perioadă de pauză care nu începe la aceeași dată pentru toți elevii din România.


Fiecare inspectorat școlar județean, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București, stabilește săptămâna liberă în intervalul prevăzut de calendar, după consultarea unităților de învățământ, a elevilor și a părinților.


Calendarul complet al modulelor de cursuri din anul școlar 2026–2027


Potrivit structurii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării, cursurile sunt organizate astfel:
Modulul 1: 7 septembrie - 23 octombrie 2026;
Modulul 2: 2 noiembrie - 22 decembrie 2026;
Modulul 3: 11 ianuarie 2027 - 12, 19 sau 26 februarie 2027, în funcție de județ;
Modulul 4: 22 februarie, 1 martie sau 8 martie 2027 - 23 aprilie 2027, în funcție de vacanța mobilă;
Modulul 5: 5 mai - 18 iunie 2027.
Ministerul Educației a confirmat structura anului școlar prin Ordinul nr. 3.194 din 9 februarie 2026, care stabilește perioada cursurilor și a vacanțelor.

Pin It