Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 13 octombrie 2026 00:34

Noi drepturi pentru femeile însărcinate

Femeile însărcinate ar putea avea dreptul de a alege o persoană care să le însoțească pe perioada travaliului și nașterii. De asemenea, spitalele publice și private vor trebui să asigure protejarea intimității femeilor însărcinate, prevede un proiect de lege care a primit recent raport favorabil la Camera Deputaților.


Inițiativa legislativă, înregistrată la Senat cu numărul L382/2026, a fost adoptată de senatori pe 24 iunie 2026, cu 95 de voturi pentru și două împotrivă, fiind transmisă Camerei Deputaților, forul decizional. Pe 7 octombrie, proiectul a primit raport favorabil din partea Comisiei pentru sănătate şi familie, la Camera Deputaților.


Una dintre principalele modificări propuse vizează respectarea demnității, a intimității și a vieții private a femeilor însărcinate. Unitățile sanitare vor avea obligația de a asigura condiții adecvate pentru protejarea pacientelor, inclusiv prin măsuri organizatorice sau tehnice adaptate spațiilor în care se desfășoară travaliul și nașterea.


„Femeia însărcinată are dreptul la respectarea demnității și a vieții private pe durata sarcinii, a travaliului, a nașterii și până la externare. Unitățile sanitare publice și private au obligația de a asigura protejarea intimității femeii însărcinate prin măsuri organizatorice și/sau tehnice adecvate, inclusiv prin separare vizuală corespunzătoare în spațiile în care se desfășoară travaliul și nașterea”, prevede proiectul.


În expunerea de motive, inițiatorii atrag atenția asupra situațiilor în care femeile aflate în travaliu sunt internate în saloane comune, fără o separare vizuală sau auditivă corespunzătoare.
Astfel, propunerea urmărește ca protejarea intimității să nu depindă exclusiv de configurația unei maternități sau de regulamentul intern al acesteia.


Documentele legislative prevăd posibilitatea utilizării unor soluții organizatorice și tehnice, iar lipsa resurselor materiale nu ar trebui să reprezinte, prin ea însăși, un motiv suficient pentru restrângerea dreptului la intimitate.


O altă modificare importantă privește dreptul femeii însărcinate de a fi însoțită de o persoană aleasă de aceasta, la cerere, pe toată durata travaliului, a nașterii și a transferului în interiorul unității sanitare.


Persoana aleasă ar putea fi partenerul de viață sau o altă persoană de încredere.


„Femeia însărcinată are dreptul de a fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului intrainstituțional”, prevede proiectul.
Prezența însoțitorului va trebui să respecte regulile de igienă, normele epidemiologice și cerințele de siguranță medicală.


Totodată, dreptul la însoțitor nu va fi unul absolut. Potrivit textului legislativ, acesta va putea fi restrâns în situații excepționale, justificate medical sau epidemiologic, prin decizia personalului medical responsabil de îngrijirea pacientei.


De asemenea, nou-născutul are dreptul, imediat după naștere, precum și pe durata internării în spital, de a rămâne împreună cu mama sa și de a nu fi separat de aceasta, cu excepția situațiilor justificate din motive medicale, epidemiologice, de siguranță sau de forță majoră.


„Unitățile sanitare au obligația de a organiza îngrijirea postnatală astfel încât să favorizeze contactul precoce mamă-nou-născut, inițierea alăptării și rooming-in-ul, în condiții de siguranță medicală pentru mamă și copil”, mai prevede proiectul.


De ce sunt necesare modificările legislative


În expunerea de motive, inițiatorii susțin că actualul cadru legislativ nu stabilește suficiente garanții specifice pentru femeile aflate în travaliu și la naștere. Aceștia indică existența unor practici diferite între maternități, inclusiv în ceea ce privește accesul unui însoțitor și condițiile de intimitate.


Scopul proiectului este introducerea unor reguli explicite, aplicabile unităților sanitare, care să protejeze drepturile pacientelor fără a afecta siguranța actului medical.
Inițiatorii invocă și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății referitoare la îngrijirea respectuoasă a femeilor în timpul nașterii și la sprijinul oferit de o persoană aleasă de pacientă.

Pin It