Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 22 septembrie 2026 00:49

Târg de știință la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”din Curtea de Argeș

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Orașul Regal a avut loc „Romanian Science Festival”. Evenimentul a reunit elevi, cadre didactice și membri ai comunității, oferind participanților ocazia de a descoperi proiecte și activități dedicate științei și educației.


Târgul s-a desfășurat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Pitești și Biblioteca Județeană Argeș „Dinicu Golescu”, iar accesul publicului a fost gratuit. Evenimentul a beneficiat, de asemenea, de sprijinul sponsorului local NOY.


Inițiativa a fost apreciată de conducerea unității de învățământ, directoarea Cornelia Sîrbu felicitând elevii și profesorii implicați: „Bravo copii, felicitări domnilor profesori îndrumători, o inițiativă foarte interesantă, așa cum este obiceiul la Școala «Mircea cel Bătrân»!”.

 

 

Pin It