Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 22 septembrie 2026 00:49

Vibe de liceu la CNVV: bobocii au fost întâmpinați cu o petrecere de bun venit

Acest sfârșit de săptămână a avut un debut incendiar pentru bobocii care, în sala de festivități a CNVV, au răspuns cu un DA cât energia lor de mare la îndemnul:
BOBOCI, E TIMPUL SĂ APRINDEM VIBE-UL!


Dacă oficial, primul pas în viața de licean l-au făcut în clase și bănci, vineri seara a fost momentul în care au fost invitați să se mute pe ringul de dans.


PETRECEREA BOBOCILOR, (o inspirată WELCOME PARTY) a venit să deschidă, de augur, un nou capitol al anului școlar 2026-2027 la Colegiul Național „Vlaicu Vodă”, unul în care energia, prietenia și distracția își fac loc printre orare, cataloage și emoțiile primelor note.


Organizat de Consiliul Școlar al Elevilor, în colaborare cu diriginții claselor a IX-a și conducerea Colegiului Național „Vlaicu Vodă”, evenimentul a fost mai mult decât o petrecere: prima invitație către boboci de a face parte și altfel din poveste.


Ce și-au dorit organizatorii? Ca bobocii să descopere încă din primele săptămâni că Vlaicu Vodă nu înseamnă doar reguli, restricții, teme și ore, ci și oameni calzi și deschiși, sensul comunității, seri pe care le povestești peste ani, prietenii neașteptate, momente spontane și amintiri care încep cu un simplu: „Mai ții minte petrecerea bobocilor?”


„Așa că, boboci… ce bine că ați lăsat emoțiile la intrare, v-ați luat colegii și ați venit să dăm împreună volumul la maximum! Și dacă tot a început liceul… hai să-l începem cum trebuie: în armonia firească dintre spiritul performanței și căldura unei mari familii!


CNVV le mulțumește membrilor Consiliului Școlar al Elevilor (într-o admirabilă implicare absolută, ca de fiecare dată), conducerii (care continuă deschiderea către vibranta lume a adolescenților) și diriginților claselor a IX-a (mereu gata să sprijine atent și protector primii pași ai bobocilor)!”, a transmis conducerea CNVV.

 

 

Pin It