Elevii Școlii Gimnaziale „Mircea cel Bătrân”, voluntari pentru un mediu mai curat

Pe 19 septembrie, elevii, părinții și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” din Curtea de Argeș s-au alăturat Zilei de Curățenie Națională, organizată în cadrul campaniei Let’s Do It, Romania!
Activitatea a reunit voluntari de toate vârstele, care s-au implicat în acțiuni de curățenie și au transmis, prin exemplul lor, un mesaj de responsabilitate față de mediul înconjurător. Evenimentul a reprezentat și o oportunitate pentru elevi de a înțelege importanța implicării în comunitate și a păstrării unui mediu curat.
„Felicitări tuturor voluntarilor, elevi, părinți și cadre didactice, pentru implicare și pentru contribuția adusă acestei inițiative!”, a transmis conducerea unității de învățământ.
