Iubirea nu alege! Despre animale, iubirea autentică, compasiune, empatie și respect. Despre acest nu
Există o diferența profundă între a spune „iubesc” și a trăi în iubire.
Spunem adesea: iubesc oamenii, iubesc natura, iubesc câinii și pisicile. Dar iubirea autentică ne pune în față unei întrebări mai dificile:
Dacă iubirea există cu adevărat în noi, unde se termină ea?
Este firesc să avem preferințe. Putem iubi enorm un câine și să nu simțim aceeași apropiere față de alte animale. Sentimentele nu pot fi impuse.
Dar respectul nu are nevoie de preferință.
Compasiunea nu are nevoie de afecțiune. Iar suferință unei ființe nu devine mai puțin importantă doar pentru că acea ființă nu ne este dragă.
Aici începe iubirea matură.
Nu atunci când protejăm numai ceea ce iubim, ci atunci când refuzăm să rănim și ceea ce nu iubim în mod special.
Un câine pe care îl ținem în brațe ne este apropiat. Îi cunoaștem privirea, frică, bucuria și durerea. Dar sensibilitatea pe care o simțim pentru el ne poate învață ceva mult mai mare: să recunoaștem vulnerabilitatea vieții în toate ființele.
Lumea animalelor nu începe cu animalul nostru de companie și nu se termină la ușa casei noastre.
Există animale abandonate, animale sălbatice, păsări, cai și o mulțime de alte ființe care simt durere, frică și stres.
De aceea, compasiunea adevărată începe atunci când nu mai întrebăm:
„Îmi place această ființă?”
ci:
„Poate această ființă să sufere din cauza mea?”
COMPASIUNEA nu este milă. Este capacitatea de a recunoaște suferință altuia și de a nu rămâne indiferent atunci când putem face ceva. Uneori înseamnă să ajuți. Alteori înseamnă pur și simplu să nu faci rău.
EMPATIA merge și mai adânc. Înseamnă să ieșim pentru o clipă din centrul propriei lumi și să încercăm să înțelegem existența celuilalt.
Un animal nu ne poate explica prin cuvinte: mi-e frică, mă doare, lasă-mă în pace sau ajută-mă.
Dar faptul că o ființă nu poate spune „mă doare” nu face ca durerea ei să valoreze mai puțin.
Iar RESPECTUL spune ceva extraordinar de simplu: nu trebuie să-mi aparții pentru că existența ta să aibă valoare.
Nu orice animal trebuie atins, nu orice animal sălbatic trebuie apropiat de oameni și nu tot ceea ce iubim trebuie posedat.
Respectul înseamnă să recunoaștem că fiecare ființă are propriul spațiu, propriile nevoi și propria existența.
La fel și natura.
Pădurea nu este doar decor, râul nu este doar o resursă, pasărea nu este doar un sunet frumos, iar animalul nu este doar ceva folositor omului.
Noi nu suntem în afara naturii. Suntem parte din ea.
De aceea, poate cea mai profundă formă de iubire nu spune:
„Te protejez pentru că îmi ești drag.”
Ci:
„Exiști. Ești viu. Și acest lucru este suficient pentru ca eu să nu mă port cu cruzime față de ține.”
Nu trebuie să iubim fiecare animal în același fel, însă putem respecta fiecare viață.
Nu trebuie să salvăm singuri întreagă lume, însă putem refuză indiferență.
Și poate adevărată măsură a iubirii nu este cât de frumos vorbim despre ea, ci cum ne comportăm atunci când în fața noastră se află o viață vulnerabilă.
Cum tratăm animalul care nu este al nostru?
Cum ne purtăm cu ființa care nu ne este utilă?
Ce facem atunci când avem putere asupra unei vieți care nu se poate apară?
Acolo se vede cine suntem.
Empatia spune: încerc să înțeleg ceea ce simți.
Compasiunea spune: suferința ta contează pentru mine.
Respectul spune: îți recunosc valoarea și dreptul la viață.
Iar iubirea autentică le cuprinde pe toate și spune:
Nu trebuie să fii al meu că să contezi.
Iubirea adevărată nu se împarte. Se extinde.
Iubirea pentru animale nu ia nimic din iubirea pentru oameni. Iubirea pentru oameni nu trebuie să excludă animalele. Iar iubirea pentru natură nu poate ignora ființele care fac parte din ea.
Iubirea autentică nu spune „ori”. Spune „și”.
Omul și animalul.
Câinele nostru și animalul fără stăpân.
Ființă pe care o adoram și cea față de care nu simțim o afinitate specială.
Pentru că iubirea autentică nu întreabă mai întâi:
Ce primesc eu de la ține?
Ci:
Cum pot există lângă tine fără să-ți rănesc existența?
Iubirea vede viață. Empatia încearcă să o înțeleagă. Compasiunea îi recunoaște suferință. Respectul îi lasă loc.
Iar când toate acestea există cu adevărat în noi, nu mai este nevoie să spunem atât de des că iubim.
Felul în care trăim o spune în locul nostru.
„Toate aceste valori sunt ceea ce transmitem prin Programul Educational Eduxanima și prin toate evenimentele, programele și acțiunile create de organizația noastră.
Pentru că schimbarea adevărată începe prin educație, atunci când învățăm să privim dincolo de noi, să înțelegem că fiecare viață are valoare și că...
...felul în care alegem să ne purtăm cu ființele vulnerabile spune ceva profund despre cine suntem: oameni”, a transmis Eduxanima.
