„Luna lui Cuptor” își intră în drepturi. Caniculă și secetă în cea mai mare parte a țării
Luna iulie își va merita din plin denumirea din tradiția populară, „luna lui Cuptor”, potrivit celei mai recente prognoze publicate de Administrația Națională de Meteorologie.
Estimările pentru intervalul 6 iulie - 3 august 2026 arată o vară dominată de caniculă și un deficit de precipitații în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 6 iulie 2026 - 13 iulie 2026
Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea estică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.
Săptămâna 13 iulie 2026 - 20 iulie 2026
Temperaturile medii vor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
Săptămâna 20 iulie 2026 - 27 iulie 2026
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 27 iulie 2026 - 3 august 2026
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în zonele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

