Proiect de lege pentru descurajarea abandonului școlar: alocație mai mare pentru copiii care nu au absențe și au nota 10 la purtare

Reguli noi pentru acordarea alocației pentru copii. Suma pe care o primesc în fiecare lună copiii între 3 și 18 ani ar urma să crească la 350 de lei, dar va fi împărțită în două. E vorba de o parte fixă, de 100 de lei, la care se vor adăuga 250 în anumite condiții: prezență școlară și nota 10 la purtare. Un proiect cu aceste prevederi a fost depus în Parlament, iar inițiatorul susține că astfel va fi descurajat abandonul școlar.
Mai exact, proiectul de lege depus la Senat prevede că în fiecare lună copiii între 3 și 18 ani vor primi o alocație fixă de 100 de lei. La aceasta se va adăuga o sumă de cel puțin 250 de lei – cu titlu de bursă socială – doar pentru toți copiii fără absențe și nota 10 la purtare, a explicat deputatul UDMR Szabo Odon, inițiatorul legii.
„Suma aceasta se mărește cu 20%. Astăzi este undeva la 292 de lei. Va fi de minimum 350 de lei, dar modalitatea de finanțare se va împărți în două direcții: 100 de lei merg pe sistemul actual și 250 de lei vor primi printr-o bursă nouă introdusă: bursă de prezență”, a precizat deputatul UDMR, Szabo Odon.
Proiectul a primit semnături din partea tuturor partidelor pro-occidentale, a precizat Szabo Odon. Dacă va fi adoptat, va intra în vigoare din anul școlar 2027-2028.
Un sistem asemănător de acordare a alocației a funcționat până în 2006, însă a fost modificat după ce Curtea Constituțională a stabilit că alocația este un drept al copilului care nu poate fi condiționat. Noua propunere garantează, însă, dreptul la alocație, dar în același timp va ajuta la reducerea abandonului școlar.
„Avem o treime din populația școlară care nu merge la școală. Care este sancțiunea statului român pentru că un cetățean nu îndeplinește obligația prevăzută de lege, ca acel copil să meargă la școală?”, a mai spus Szabo Odon. Trebuie spus că în prezent alocația pentru copii peste doi ani este de 292 de lei și nu este condiționată.
