Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 14 aprilie 2026 08:19

Mențiune pentru Mădălina Niță, la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română

Mădălina Niță din clasa a XII-a A a obținut mențiunea la etapa națională a Olimpiadei de limba și literatura română, încheiată la Botoșani.


Ea ajunge astfel, într-o glorie pe care și-a construit-o cu modestia (re)cunoscută și cu perseverență, la capătul unui drum de patru ani, în care provocările nu au fost puține, nici ușor de învins.
Pentru cei care o cunosc, Mădălina e imaginea sensibilității, a echilibrului între rigoare și creativitate, între disciplină și libertatea de a gândi și de a interpreta. Poate că trebuie spus și că, datorită energiei ei, există un club de lectură al CNVV, Booktopia. Sau că nu a existat, în ultimii patru ani, concert de colinde fără vocea inconfundabil de pătrunzătoare și caldă a Mădălinei. Sau că acțiunile caritabile au avut ca motor și umanitatea ei profundă, onestă.


„Felicitări, Mădălina! Felicitări celor două profesoare care i-au adus și mai aproape lumea cărților și i-au arătat și altfel fascinația literaturii, fie la clasă - prof. Laura Bucurică - fie la grupa din cadrul Centrului Județean de Excelență Argeș, prof. Dana Mezei!”, au transmis cadrele didactice de la CNVV.

 

Pin It