Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 14 aprilie 2026 08:47

E-FEST CNVV, ediția a III-a: competiția de gaming organizată de elevi, un real succes

Poate că sâmbătă, pe 4 aprilie, cei mai mulți elevi ai CNVV s-au bucurat de prima zi de vacanță. Pentru câțiva dintre ei, a fost o zi de emoții, de o intensitate cum numai gamingul poate să genereze.
Cine aude numele Denis Guțu și Teo Nicuț, de la clasa a XI-a A, le asociază spontan cu seriozitatea, perseverența și ingeniozitatea. De aceea, nu e deloc de mirare că o competiție de gaming inițiată de ei, E-FEST CNVV, a devenit rapid populară și a ajuns la a III-a ediție, încheiată, ca și precedentele, cu un real succes.


Din cei peste 90 de jucători înscriși, au rămas la console 28, iar de premiile câștigate s-au bucurat:


Echipa Valhalla, locul I la CS2 (Rareș Ghiță, Fabian Martin, Victor Mielu, Alexandru Popa, Rareș Manda);
Vlad Iosifescu, locul I la FIFA 26;
Alex Iosifescu, locul al II-lea la FIFA 26;
Albert Sava, locul al III-lea la FIFA 26.


Organizarea impecabilă și spiritul de echipă au fost dominantele zilei, deoarece Denis și Teo s-au bucurat de sprijinul conducerii școlii și al unei echipe impresionate de voluntari, elevi (Andrei Odette, Daniel Bărbulescu, Irina Derviș, Mădălina Dinicilă, Cristi Enescu, Filip Davide, Sofia Gheorghe, Ingrid Grigorescu, Ioana Ciucă, Ilinca Măniță, Mara Jianu, Alexia Minciună, Petruț Niculcea, Iulian Pătru, Alexia Petria, Darius Radu, Elena Stanca, Izabela Ștefănescu, Denisa Tobă, Adrian Vidan, Alex Baciu), dar și profesori (Grațiela Căvescu, Octavian Ștefan, Marius Boacă).


„Dacă vi se pare că E-FEST nu e decât despre jocuri, noi vă spunem că e ceva mai mult: e despre curajul de a acționa, despre abilitatea de a crea un spațiu al socializării și al colaborării, despre puterea de a oferi exemplu și inspirație, dar și ceva valoros comunității.


E-FEST e o demonstrație, cum nu se poate mai bună, a ideii că viitorul se poate construi în școală, cu inițiative perfect adaptate și o investiție considerabilă de energie! Bravo, copii!”, a transmis conducerea CNVV.

Pin It