Punct de recoltare pentru analize medicale, deschis în satul Oeștii Pământeni

Accesul la servicii medicale este esențial pentru sănătatea și bunăstarea unei comunități. În acest sens, administrația locală din comuna Corbeni continuă să dezvolte inițiative menite să apropie serviciile medicale de cetățeni. O nouă măsură în sprijinul locuitorilor este înființarea unui punct de recoltare pentru analize medicale în cadrul Centrului Comunitar Integrat - Dispensarul Uman din satul Oeștii Pământeni, realizată printr-un parteneriat cu S.C. ECHO-MED-SANTE S.R.L.
„Dragi cetățeni ai comunei Corbeni,
Având în vedere Protocolul de Colaborare dintre Comuna Corbeni și S.C. ECHO-MED-SANTE S.R.L., vă informăm că în cadrul Centrului Comunitar Integrat – Dispensarul Uman din satul Oeștii Pământeni, va funcționa un punct de recoltare pentru analize medicale.
Locația: Dispensarul Uman, sat Oeștii Pământeni, comuna Corbeni;
Program: în fiecare zi de luni, între orele 07:30 – 09:30.
Prin acest serviciu, locuitorii comunei vor avea posibilitatea de a efectua recoltări pentru analize medicale aproape de casă, în condiții profesionale, fără a mai fi nevoie să se deplaseze în alte localități.
Această inițiativă are ca scop îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru comunitatea locală, cu atenție deosebită pentru persoanele vârstnice și pentru categoriile vulnerabile.
Primăria Comunei Corbeni rămâne permanent preocupată de sprijinirea sănătății și bunăstării cetățenilor”, a declarat primarul Nicolae Dinică.
