Termenele de emitere a acordurilor de mediu vor fi reduse

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că autoritățile române au obținut acordul Comisiei Europene pentru reducerea termenelor de emitere a acordurilor de mediu, considerate de mediul de afaceri unele dintre cele mai lente proceduri administrative.
Măsura va fi inclusă în pachetul de redresare economică pregătit de Guvern și vizează eficientizarea avizelor fără a modifica standardele de protecție a mediului.
„În domeniul mediului putem simplifica procedurile și, în același timp, oferi un avantaj operatorilor economici. De câteva zile purtăm discuții cu Comisia Europeană pentru a identifica termenele care pot fi reduse în procesul de avizare și de emitere a acordurilor de mediu. Este vorba despre acele acorduri despre care mediul de afaceri semnalează frecvent că sunt emise prea greu, termenele fiind stabilite prin directive europene. În prezent, avem acordul Comisiei ca, în cadrul pachetului de redresare economică, să includem și simplificarea procedurilor de mediu, nu neapărat prin alocări financiare, ci prin asumarea unor termene mai eficiente și a unor răspunsuri mai rapide.”, a precizat ministrul Mediului.
