Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 22:34

COMUNICAT DE PRESĂ: Asociația "Ajut deci exist", acțiune caritabilă la Spitalul Municipal Curtea de Argeș!

Asociația "Ajut deci exist" anunță finalizarea unei acțiuni importante de sprijin pentru sistemul medical din județul Argeș, constând în donarea a 5.000 de lenjerii și 20.000 de halate medicale către spitalele din județ.

Această inițiativă a fost integrată în cadrul proiectului „Fii bun”, un demers al Asociației menit să încurajeze responsabilizarea prin empatie, compasiune și contribuție reală față de cei din jur.

„Fii bun” nu este doar un îndemn, ci un exercițiu de umanitate aplicată, în care binele devine faptă, iar grija se transformă în sprijin concret.

Proiectul a fost posibil și cu sprijinul CCA, motiv pentru care mulțumim conducerii pentru susținerea constantă a inițiativelor Asociației, cu impact social.

De asemenea, adresăm mulțumiri companiei "Textil", care a ales să fie parte activă a acestui lanț al binelui, oferind resurse esențiale acolo unde este cea mai mare nevoie.

Prin această acțiune, Asociația "Ajut deci exist" își reafirmă misiunea de a crea punți între oameni, instituții și comunitate, demonstrând că solidaritatea, atunci când este dublată de acțiune, poate aduce schimbări reale și vizibile.

Andreea Tamaș
terapeut și fondator
Asociația "Ajut deci exist"
cu sediul la Căsuța Armonia

Pin It