Să fie pace: ne costă prea mult lupta pentru Biserica Domnească!
- Au pus preţ pe casa Domnului - 25 de miliarde
- Plătim din banii noştri - 8.000 lei avocat, 4.060 lei expertiză topo, 6.000 lei cheltuieli de judecată bisericii
- Ştefan Dumitrache şi preotul Caliopie s-au întâlnit pentru a stinge litigiul
Săptămâna trecută, Tribunalul Sibiu a făcut publică motivarea sentinţei în procesul dintre Muzeul Municipal şi Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului pentru Biserica Domnească. Ne-au atras atenţia câteva amănunte, în special financiare. Aflăm astfel că imobilul în litigiu a fost evaluat, în urma unei expertize tehnice, la suma de 2.567.930 lei. Nu ştim cum biserica, despre care Nicolae Iorga a spus că este cel mai important monument de artă bizantină din sud-estul Europei, ar putea fi evaluată în bani şi dacă suma de aproximativ 570.000 euro ar reprezenta întreaga valoare a zidurilor, picturii şi mai ales a spiritualităţii existente la "Sf. Nicolae Domnesc". Dar acest proces a dus şi la astfel de evaluări ale credinţei româneşti.
A câştigat statutul BOR
De-a lungul celor 7 ani de proces, reprezentanţii Arhiepiscopiei au depus la dosar în jur de 300 documente, iar cei ai Muzeului, peste 500. Principalul document pe care s-a bazat apărarea (muzeul şi municipalitatea) a fost un act din 1893, în care se spune că "partea de biserică aparţine statului, iar ruinele aparţin comunei". De partea cealaltă, avocatul Arhiepiscopiei a convins completul de judecată, folosind Statutul Bisericii Ortodoxe Române, în care este specificat explicit că orice biserică, după momentul sfinţirii, intră în patrimoniul BOR.
Muzeul a încercat să câştige folosindu-se de efectul uzucapiunii, afirmând că a folosit imobilul revendicat timp de mai mult de 30 de ani, astfel că a devenit proprietarul acestuia prin respectivul efect al dreptului civil. În schimb, instanţa a constatat că "din actele existente la dosar rezultă că Biserica Sf. Nicolae Domnesc a îndeplinit funcţiunea de muzeu anterior anului 1932, însă actualul muzeu al municipiului Curtea de Argeş nu este şi nu a fost persoană juridică privată, astfel încât nu a exercitat o posesie utilă asupra clădirii bisericii, sub nume de proprietar, ci doar ca administrator". În consecinţă, instanţa a respins această excepţie. În bătălia juridică, preoţii au fost reprezentaţi de avocatul Marin Crăciun, iar muzeul de avocata Corina Iunker. De reafirmat ar mai fi că doamna Iunker a început prin a reprezenta Arhiepiscopia, dar la puţin timp după începerea procesului, a schimbat taberele şi acum este plătită de muzeu.
Nici în domeniul public, nici în cel privat
O altă problemă uriaşă iese la iveală acum. Cităm: "Din adresa emisă de Consiliul Judeţean Argeş rezultă că Biserica Sf. Nicolae Domnesc, ca de altfel întregul ansamblu Curtea Domnească, nu este inventariat în domeniul public al Judeţului Argeş, din adresa Instituţiei Prefectului Jud. Argeş rezultă că biserica nu se află nici în domeniul public, nici în cel privat al Municipiului Curtea de Argeş ori a judeţului Argeş sau al statului, iar dintr-o adresă a Ministerului Finanţelor Publice rezultă că aceasta nu se regăseşte nici în inventarul bunurilor din domeniul public al statului".
Ne întrebăm atunci cui aparţine acest ansamblu şi de ce nu a fost reglementată problema în acte până în anul 2015? În rest, sentinţa pe scurt o ştiţi deja: biserica, zidurile şi turnul de la poartă au fost date Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, iar terenul, ruinele şi casa de lângă poarta nouă vor aparţine Municipiului Curtea de Argeş. Noi, ca şi contribuabili, am pierdut până acum 12.060 lei (onorariu avocat Corina Iunker - 8.000 lei şi expertiză topo - 4.060 lei). Nu mai punem aici banii de benzină pentru anii în care martorii şi angajaţii primăriei au fost duşi la Sibiu. De asemenea, Muzeul Municipal este obligat să plătească reclamantei Arhiepiscopie suma de 6.000 lei cheltuieli de judecată parţiale. În schimb, preoţii au scăpat de plata taxei de timbru de 3.100 lei, în baza legii prin care cultele religioase sunt scutite de astfel de obligaţii financiare.
Au scos steagurile albe
Directorul Muzeului Municipal, Ştefan Dumitrache şi părintele Caliopie Ichim, consilier arhiepiscopal, s-au întâlnit la sediul instituţiei de cultură pentru a găsi o soluţie de împăcare, conştienţi că alţi ani de proces ar fi prea mult pentru toată lumea. În urma sentinţei pronunţate de Tribunalul Sibiu, Muzeul Curtea de Argeş a făcut recurs ce se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia. Tocmai retragerea acestui recurs a fost pus în discuţie, iar părţile şi-au expus doleanţele. "Vrem să se ştie că noi suntem mulţumiţi cu ceea ce ne-a dat instanţa", a spus părintele Caliopie. "Deşi ne-am fi dorit mai mult, acceptăm decizia instanţei şi ne dorim o înţelegere cu muzeul pentru că numai împreună am putea dezvolta proiecte", a mai afirmat preotul în timpul discuţiilor. Şi directorul muzeului ar fi dispus la împăcare, dar cu anumite condiţii. "Nu negăm dreptul de proprietate al Arhiepiscopiei asupra Bisericii Domneşti. Tot ceea ce vrem este să putem merge în mod liber cu turiştii acolo şi să le putem arăta minunăţiile existente, dar dorim un acord scris în acest sens", a spus Ştefan Dumitrache.
Ambele părţi au susţinut că nu banii reprezintă miza la Domnească. Caliopie Ichim a afirmat că va desfiinţa taxa de intrare imediat ce vor intra în posesia monumentului, iar muzeul are soluţii pentru acoperirea pierderilor financiare, în momentul în care biserica nu va mai fi administrată de muzeu. Cei doi s-au despărţit optimişti şi au promis că vor discuta cu ÎPS Calinic şi cu primarul Nicolae Diaconu pentru a stabili o întâlnire în 4 care să pună capăt unui proces care dezbină comunitatea argeşeană.
