La împlinirea vârstei de 103 ani, Floarea Anghelina urează argeşenilor să aibă parte de sănătate
Cea mai vârstnică femeie din Curtea de Argeş, Floarea Anghelina, şi-a sărbătorit duminică aniversarea a 103 ani de viaţă. Argeşeanca s-a născut pe data de 13 septembrie 1912, în satul Bîrseşti, comuna Tigveni. La peste un secol de viaţă, bătrâna are o memorie de invidiat, însă se plânge că nu mai vede bine, nu mai aude ca în urmă cu câţiva ani şi că o cam dor picioarele. Per total dă impresia că nu acceptă ideea că anii şi-au pus pecetea pe organism său. Şi asta pentru că ştie cu ce determinare a reuşit să treacă peste greutăţile vieţii, aşa că şi-ar fi dorit să înfrunte bătrâneţea pe picioare, privind senin înainte.
Copilul dintr-o familie numeroasă
Floarea Anghelina s-a născut într-un sat aşezat pe malul Topologului ca al doilea copil al unei familii alcătuită din 11 copii. Din fragedă pruncie a avut parte de toate greutăţile vieţii. Când a izbucnit Primul Război Mondial, familia ei a fugit din calea prăpădului, căci se duceau lupte grele prin zonă între trupele noastre şi cele austro-ungare şi germane. La vârsta de 4 ani a gustat pâinea amară a refugiatului, situaţie care - probabil - a maturizat-o destul de devreme, căci războiul i-a răpit copilăria. Familia ei a fost obligată să se mute de mai multe ori până când i-a venit vremea să revină acasă, când s-a încheiat pacea. A crescut în perioada interbelică şi când i-a venit vremea, s-a măritat, şi-a durat gospodăria proprie şi a adus pe lume patru copii. I-a fost dat apoi să trăiască şi un Al Doilea Război Mondial, care a lăsat-o văduvă şi cu copiii orfani. Pacea a adus cu ea răsturnarea rânduielilor fireşti, s-a ridicat o altă lume în care a trebuit să se integreze. Pentru biata femeie n-a fost deloc uşor, căci şi-a câştigat cu trudă pâinea cea de toate zilele. Mare parte din viaţă n-a avut vreun venit de la stat. Floarea Anghelina se transformă într-o adevărată Şeherezadă şi este de-a dreptul fascinantă atunci când începe să povestească întâmplările trăite, cu răutatea şi deopotrivă cu bunătatea unor oameni. Face parte - dacă vreţi - din categoria celor care pot afirma fără teama de a greşi că viaţa lor este un roman.
"Îmi simt capul ca o găleată..."
De la cei patru copii pe care i-a crescut cu drag, doamna Floarea are acum şase nepoţi, şapte strănepoţi şi, deocamdată, doar un singur stră-strănepot. Să vă mai spunem că toată familia nu poate fi curprinsă într-o singură fotografie, dacă aparatul nu este plasat ceva mai la distanţă... Dar de fiecare dată când cineva îi intră în cameră şi îi urează "La Mulţi Ani!", se bucură la fel de mult şi le mulţumeşte că-i sunt alături. Întrebată care este secretul longevităţii, bunicuţa răspunde cu cu un zâmbet senin, care-i luminează întreaga figură, întinerind-o: "Anii mulţi nu sunt atât de buni". Şi motivează imediat, logic, cu situaţia proprie: "Acum, eu nu mai văd cum trebuie, mă mişc tot mai greu şi nu mai aud ca înainte..." Foarte comunicativă, nu ezită să comunice nemulţumirile: "Nu ştiu de ce m-am îmbolnăvit înainte de Sf. Maria, că simt că nu mai judec aşa cum trebuie, asta ca să nu zic că uneori îmi simt capul ca o găleată", povestea indignată femeia, de parcă cei 103 ani ar fi doar o cifră.
Floarea Anghelina poate să povestească în detaliu tot ce-a petrecut la viaţa ei, îşi aminteşte despre regii noştri, despre fiecare preşedinte al tării şi anii de mandat ai acestora... Uluitor a fost faptul că ne-a spus şi anii în care respectivii au fost la conducere, caracterizând perioadele respective în cuvinte puţine, dar semnificative. Cel mai plăcut lucru este acela că nu şi-a pierdut zâmbetul şi plăcerea de a primi oaspeţi. Vizitele acestora o revigorează şi nu uită să le ureze la despărţire tuturor să aibă parte de sănătate, "căci e mai bună decât toate". Şi trebuie s-o credem pe femeia care a împlinit un veac de viaţă!
