Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 11:24

DNA a trimis în judecată angajaţi ai Primăriei Şuici

Dintr-un comunicat dat publicităţii zilele trecute am aflat următoarele: procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti - au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Marinescu Cateluţa - secretar al primăriei comunei Şuici, judeţul Argeş, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi înşelăciune şi Găbrian Constantin şi Stătică Ion - viceprimar, respectiv inspector în cadrul primăriei comunei Şuici, judeţul Argeş, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la înşelăciune şi fals intelectual. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în cursul anului 2011, inculpata Marinescu Cateluţa, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Producţie Vegetală Şuici, beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, a folosit documente false, inexacte şi incomplete în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, aspecte care au condus la obţinerea unui sprijin financiar în valoare de 269.134,88 lei, reprezentând fonduri din bugetul general al Uniunii Europene şi plăţi naţionale directe complementare din bugetul naţional. Concret, inculpata a depus la instituţia respectivă un contract de concesiune încheiat în stare de conflict de interese, nul absolut şi o adeverinţă completată în fals de ceilalţi doi inculpaţi, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că numărul de animale deţinute de asociaţie nu avea corespondent în situaţia reală.

Inculpaţii au mai fost trimişi în judecată într-un alt dosar penal pentru fapte similare (comunicat 1216/VIII/3 din 6 iulie 2015). Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Argeş s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 269.134,88 lei, precum şi dobânzile şi penalităţile datorate până la data efectuării plăţii integrale a debitului. În cauză a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Găbrian Constantin şi Stătică Ion, până la concurenţa sumei de 269.134,88 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeş, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Pin It