Guvernul pregăteşte reorganizarea Romsilva prin modificarea Codului silvic

Un proiect de ordonanţă de urgenţă în acest sens va fi adoptat în şedinţa extraordinară, programată vineri, la Palatul Victoria. Restructurarea Romsilva este un jalon obligatoriu de reformă, asumat de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Ministerul mediului urmăreşte o reorganizare amplă a Romsilva, care să pună accent pe regionalizarea instituţiei şi eliminarea a zeci de posturi de directori care sunt considerate inutile. Se va face separarea contabilă a activităţilor secundare Romsilva pentru a elimina găurile negre care iau bani de la activitatea principală, care este administrarea pădurilor. De asemenea, directorii şi şefii de ocoale silvice vor primi indicatori clari de performanţă.
Ministrul mediului, Diana Buzoianu, preciza recent în presă că va fi tăiată organigrama stufoasă a Romsilva de la nivelul direcţiilor judeţene; se vor crea direcţii regionale care vor prelua angajaţii la nivel judeţean. Vor fi şi coordonatori regionali, coordonatori judeţeni silvici, care vor urmări la nivelul judeţelor lucrările, iar restul aparatului administrativ nu va mai exista la nivelul direcţiilor silvice, pentru că el va fi mutat la nivelul ocoalelor silvice.
Proiectul actului normativ, care se află pe ordinea de zi a şedinţei executivului, prevede reducerea de la 41 de direcţii silvice la doar 12. Diana Buzoianu a mai precizat că cele 12 direcţii silvice nu vor rămâne cu directorii actuali, ci vor fi organizate concursuri.
