Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 11:23

Gheorghe Toader - "pustnicul" din cătunul Bădila 

Vă informam cu câtva timp în urmă despre faptul că în comuna Valea Iaşului existau două cătune care trăgeau să moară. Bădila şi Ruginoasa, la ora respectivă, mai aveau doar câte un locuitor. Restul fie trecuseră în veşnicie, fie îşi luaseră lumea în cap, ca să nu-şi petreacă toată viaţa pe coclauri uitate parcă şi de Dumnezeu. Chiar şi Petre Popa, din Ruginoasa, nu mai rezistase singurătăţii şi se mutase la nişte rude, peste deal, la Brăteşti, în comuna Albeşti. Mai rezista încă eroic pe poziţie Gheoghe Toader, omul care-şi câştigase notorietatea prin faptul că se prezenta mereu la vot, aducând cătunului său procentul de prezenţă de 100%. Faptul că era unchiul Ioanei Vişan, argeşeanca despre care s-a spus că ar fi avut o aventură cu fostul premier italian Silvio Berlusconi, nu-l interesa şi nici nu comenta subiectul, mai ales că n-o mai văzuse de la moartea mamei lui şi a bunicii ei, din urmă cu vreo 10 ani. "Avem o problemă cu aceste cătunuri: nea Petrică Popa a decedat în vara asta şi Ruginoasa nu mai are suflare de om pe teritoriul său. Gheorghe Toader nu va pleca din Bădila, căci e prea legat de vatra părinţilor lui, pe care nu vrea s-o lase să se stingă cu niciun chip. Dacă n-a rămas în Spania, când a lucrat acolo o scurtă perioadă şi nu s-a lăsat tentat nici să se mute, e clar... Cred că trebuie să găsim o posibilitate să alipim aceste două cătunuri de vreunul dintre satele populate. După cum v-am mai spus, eu sper să reuşim să fructificăm o oportunitate ca la Bădila să facem un sat turistic, dacă discuţiile pe care le-am deschis cu potenţiali investitori se vor finaliza aşa cum sperăm. Aşa am putea revitaliza cel puţin acest sat cu mare potenţial - peisaje superbe, aer curat şi o atmosferă din alt veac, numai bună pentru relaxare şi încărcarea bateriilor...", spunea primarul Nicolae Barbu. 

"Român verde"

Gheorghe Toader face parte din categoria oamenilor care n-ar muri de foame nici în mijlocul pustietăţii şi care pare croit din materialul deosebit al eroilor de roman, care nu pot fi abătuţi din drumul pe care l-au ales în viaţă. După cum a mai declarat presei, nu e deranjat de viaţa de pustnic pe care o duce. La 41 ani este încă destul de puternic pentru a nu-l mai impresiona mare lucru. Nu-l sperie jivinele codrului, fie că ar fi vorba despre urşi, mistreţi sau alte vietăţi, dar nici şerpii care mişună uneori printre cele 14 căsuţe, ce se dărăpănează de la zi la zi. Singurătatea şi-o împarte cu câinii, pisica şi porcul, aprovizionarea şi-o face fie din comună, fie din Curtea de Argeş, unde ajunge cel puţin o dată pe lună ca să-şi plătească asigurările pentru pensie, căci este un tip calculat şi din banii pe care-i câştigă lucrând cu ziua pe la gospodarii din satele comunei, pentru care face şi cărăuşie, nu uită să dea la o parte câte 13 lei lunar, pe care-i depune ca să nu cadă la mila semenilor când va îmbătrâni. Din păcate, nicio femeie nu şi-a luat inima în dinţi să trăiască în singurătatea de la Bădila cu el, dar nu regretă că n-a rămas în Spania, unde a cules fructe cu 4 euro pe oră, ca să revină acasă şi să câştige de zece ori mai puţin. Om gospodar, Gheorghe Toader s-a dotat cu cele necesare, inclusiv o cositoare, are lumină electrică în căsuţa lui, televizor cu antenă parabolică şi ştie tot ce se întâmplă în lumea asta mare, în care intră şi el periodic fie cu bicicleta, fie cu scuterul, mândru că nu depinde de cineva şi că se descurcă precum un senior medieval pe feuda lui micuţă de la Bădila...

Pin It