Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 31 august 2026 20:48

Vești bune pentru șoferi: Secțiunea Curtea de Argeș – Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești va fi finalizată mai devreme decât termenul oficial

Pe șantierul Secțiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), între Curtea de Argeș și Tigveni, lucrările avansează într-un ritm susținut, iar deschiderea circulației ar putea avea loc mai devreme decât prevede termenul contractual din anul 2027. Anunțul a fost făcut vineri, 18 iulie, în urma unei vizite pe teren, de către ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, care a verificat stadiul execuției.

Potrivit oficialului, lucrările pe cei aproape 10 kilometri ai secțiunii 4 au depășit deja 75% stadiu fizic, un avans considerabil raportat la graficul inițial.

Printre punctele critice ale acestui tronson se numără:

  • Tunelul Momaia Daniela (1.350 metri) și Tunelul Alina (1.342 metri), unde se lucrează la hidroizolație, cămășuire, armare și betonare, cu un stadiu de execuție de 80%;

  • Viaductul Bușaga, cu o înălțime de 30 de metri, unde lucrările au ajuns la 85%.

În șantier sunt mobilizați în prezent peste 600 de muncitori și circa 200 de utilaje. De asemenea, a fost pusă în funcțiune stația de mixturi bituminoase, iar asfaltarea va începe în curând pe mai multe tronsoane.

Construcția Secțiunii 4 are o valoare de 1,67 miliarde de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021-2027.

„Dacă ritmul actual se menține, deschiderea circulației pe această secțiune esențială pentru conectivitatea Munteniei cu Transilvania ar putea avea loc mai devreme decât estimările oficiale”, a declarat ministrul.

Autostrada Sibiu – Pitești, parte a Coridorului IV Paneuropean, va avea în total 122 de kilometri, împărțiți în cinci secțiuni. Până acum, au fost date în trafic Secțiunea 1 (Sibiu – Boița) și o parte din Secțiunea 5 (Pitești – Curtea de Argeș).

Finalizarea Secțiunii 4 va reprezenta un pas strategic spre realizarea primei autostrăzi care traversează efectiv Munții Carpați, oferind o alternativă rapidă și sigură pentru traficul dintre Argeș, Sibiu și vestul Europei.

Pin It