S-a stins profesorul Daniel Dejanu – un domn al cuvintelor și al blândeții
O veste venită în tihna verii a tulburat liniștea literară a Curții de Argeș: profesorul Daniel Dejanu a trecut la cele veșnice, lăsând în urma sa rafturi de amintiri și manuscrise și o tristețe grea, de bibliotecă parcă închisă pentru totdeauna. Avea 81 de ani – bilanțul unei vieți trăite demn, cuviincios, închinate cărții, limbii române și culturii locale.
Născut la 18 aprilie 1944, în Stănești, a urmat Facultatea de Filologie a Institutului de Învățământ Superior din Pitești, făcându-și, cum altfel, o profesie din vocație. A început să predea la Teiu, dar destinul avea să-l aducă, în 1973, la Curtea de Argeș – oraș căruia avea să-i devină, vreme de decenii, slujitor discret, dar neobosit. Aici a fost metodist și redactor la Casa de Cultură, realizator de emisiuni culturale la Radioul local, animator al vieții artistice prin teatrul și montajele literare cu trupe de actori amatori, în care credea cu fervoare. Pentru el, cultura nu era spectacol, ci act de dăruire.
După 1990, s-a întors la catedră, predând la Școala Generală din Valea Iașului, iar după pensionare nu a stat nicio clipă departe de miezul spiritual al orașului. A fost suflet al Cenaclului „Nicolae Velea – Urmuz” din cadrul Bibliotecii Municipale, unde textele sale – gândite cu meticulozitate, rotunjite cu blândețe și rostite cu acea gravitate caldă care îi era proprie – luminau serile de lectură și prietenie.
Îndrăgostit iremediabil de Eminescu și Veronica Micle, a fost un cercetător pasionat, fidel, aproape ritualic, al vieții și operei lor, iar întreaga muncă a cuprins-o în volumul „Iubirile lui Mihai Eminescu". În ultimii ani, lucra cu răbdare la o monografie-document: Istoria Casei de Cultură din Curtea de Argeș, de la înființare până în 1989 – o lucrare la care ținea nespus și care, poate, va fi dusă mai departe de cei care i-au cunoscut tenacitatea și rigoarea.
În paginile Ziarului Argeș Expres a semnat, vreme de peste un deceniu, articole de cultură care i-au reflectat finețea spiritului, sobrietatea tonului, respectul față de cititor și față de subiect. Era un redactor ideal: atent, conștiincios, mereu cu o carte în minte și o vorbă bună în buzunarul interior al hainei.
Ca om, Daniel Dejanu rămâne în memoria celor care l-au cunoscut ca o prezență discretă, nobilă, neconflictuală. Un om rar, de o calmitate aproape eminesciană, alături de care dialogul devenea reflecție.
A fost soțul profesoarei Niculina Dejanu, alături de care a împărtășit o viață închinată educației și culturii, și tatăl lui Iustin Dejanu, director al Muzeului Golești – o continuitate vie, care nu lasă să se piardă moștenirea valorilor.
Cu plecarea sa, orașul rămâne mai sărac cu un suflet luminos. Dar poate că profesorul Dejanu n-a plecat cu totul – poate doar s-a retras puțin, ca un vers care așteaptă liniștea deplină pentru a fi înțeles.
Dumnezeu să-i așeze sufletul între cei aleși. Iar nouă să ne rămână vie amintirea unui om care a știut să trăiască frumos, cuvânt cu cuvânt.
Pentru cei care doresc sa își ia rămas bun, trupul său se află depus la capela la Bolniță, Parohia Sfinții Voievozi, până sâmbăta la ora 11.00, când va fi înmormântarea.
