Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 10:31

Comemorare uitată: 75 ani de la Diktat-ul de la Viena

În 30 august 1940, în capitala Austriei (care nu mai exista ca stat, după anexarea de către cel de-Al Treilea Reich), ministrul de externe al Germaniei naziste, Joachim von Ribbentropp şi omologul italian Galeazzo Ciano (ginerele lui Benito Mussolini), impuneau României, sub ameninţarea invaziei, cedarea a 43.492 kmp din nordul Transilvaniei - incluzând Maramureşul şi Crişana - cu o populaţie 2.609.007 oameni către Ungaria horthystă. Documentele s-au semnat la Palatul Belvedere, trupele române s-au retras din teritoriile cedate, iar regele Carol al II-lea a fost silit să abdice în noaptea de 5 spre 6 septembrie, fiind urmat la tron de fiul său nevârstnic, Mihai I. Conducerea guvernului a fost preluată de către gen. Ion Antonescu, alături de care era Horia Sima, liderul legionarilor, sprijiniţi de Hitler. 

Din păcate, încă o dată, la Curtea de Argeş, această comemorare a fost trecută cu vederea de autorităţi, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul regelui Ferdinand. S-ar părea că n-au habar că acela care nu-şi cunoaşte părinţii şi faptele lor, nu are nici viitor...

Pin It