Pensiile din decembrie: Când primesc românii banii și ce schimbări îi așteaptă în ianuarie 2025
Written by Cristina MINCU on .
Pensionarii din România își vor primi pensiile începând cu 2 decembrie. Deoarece 1 decembrie, Ziua Națională a României, cade într-o duminică, plățile vor începe cu o zi mai târziu. Astfel, aproximativ 2,5 milioane de pensionari vor primi banii la domiciliu, aduși de poștași, în funcție de zonele de distribuire. Cei care primesc pensiile pe cardurile bancare vor avea sumele virate începând cu 12 decembrie.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit asigurări că toate plățile vor fi efectuate la timp, chiar și pentru pensionarii care au avut întârzieri din cauza recalculărilor. „Toți pensionarii vor primi banii înainte de sărbători”, a subliniat aceasta.
Creșterea pensiilor din ianuarie 2025
De la 1 ianuarie 2025, pensiile vor crește cu 12,1%, odată cu majorarea Valorii Punctului de Referință (VPR) de la 81 la 91 de lei. Această creștere depășește rata inflației, iar autoritățile promit că va aduce mai multă predictibilitate și echitate pentru pensionari.
„Noua lege a pensiilor este o garanție că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare este clar, iar contributivitatea și stabilitatea în muncă sunt mai bine răsplătite,” a afirmat Simona Bucura Oprescu. Legea adoptată în noiembrie 2023 reprezintă cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii din România. Ea a facilitat renegocierea PNRR cu Comisia Europeană, eliminând plafonul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, ceea ce ar fi putut duce la o înghețare a acestora.
Indemnizația socială și pensia minimă garantată
Pensionarii care beneficiază de indemnizație socială vor primi, de asemenea, o majorare de 10,4%, ceea ce va ridica pensia minimă garantată la 1.415 lei începând din 2025. Această măsură este parte din efortul guvernului de a asigura o protecție socială mai solidă pentru cei cu venituri reduse.