O poartă către viitor

Sebastian Cantu, Costin Crăciun, Alexandra Aldea, Teodora Cantu, Laura Scarlat şi Nadia Şorici au reprezentat Asociaţia de Turism şi Ecologie "Călţun!" într-un proiect internaţional organizat în oraşul Mragowo, din Polonia. Proiectul s-a bazat pe înfiinţarea unor ateliere handmade, în care participanţii au învăţat să decoreze obiecte prin tehnicile quilling şi decoupage, dar şi să-şi pună imaginaţia la încercare, cosând modele de portofele, genţi şi huse de telefoane. "La atelierul de cusut mi-a plăcut cel mai mult, pentru că mă relaxa şi aveam libertatea să creez ce model voiam, din orice culoare", ne-a mărturisit Teodora Cantu.
În cadrul acestui schimb de experienţă, tinerii români au avut ocazia să întâlnească voluntari din Slovacia, Turcia, Polonia şi Ungaria. Seara multiculturală a oferit posibilitatea participanţilor să cunoască tradiţiile şi preparatele culinare specifice fiecărei ţări. Principalele obiective au fost dezvoltarea abilităţilor practice, a celor lingvistice şi cunoaşterea altor culturi. "Oamenii pe care i-am cunoscut acolo pe parcursul proiectului au fost pentru mine o adevărată familie şi ţinem legătura în continuare, chiar dacă proiectul s-a terminat", ne-a mai spus Teodora.
În ultima zi a proiectului s-a organizat o expoziţie cu bijuteriile, felicitările şi cutiuţele confecţionate în oraşul Mragowo. "Polonezii au fost încântaţi de iniţiativa noastră, câţiva chiar şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra, dar majoritatea tinerilor au preferat să le păstreze ca amintire", a adaugat eleva de la C.N.V.V. Un turist care coordona un atelier de obiecte făcute manual s-a oprit şi le-a oferit adolescenţilor câteva sfaturi despre decorarea exponatelor, combinarea mai multor culori şi serveţele pe cutii pentru a realiza nişte crăpături care să dea un efect de vechi.
