Ce bine era dacă şi învăţau!
Ieri, Bac-ul a continuat cu proba scrisă la Limba şi literatura română, la care au fost înscrişi absolvenţi de la 7 licee, dar s-au înregistrat şi absenţe. Timpul afectat rezolvării variantei cu nr. 9 - cu 3 subiecte - a fost între orele 09.00 şi 11.00. Primul impunea cerinţe pe baza unui text la prima vedere din poezia "Dor căzut", de Nicolae Labiş. Celelalte cereau alcătuirea de eseuri pe tema implicării tinerilor în activităţi umanitare, respectiv despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
Speranţe pentru nota 5
Doi seminarişti au ratat examenul pentru că au întârziat şi n-au mai fost primiţi în sală. Unui candidat i-a sunat telefonul în timpul examenului şi a fost poftit afară. După terminarea examenului, am stat de vorbă cu o parte dintre cei care susţinuseră proba scrisă şi am concluzionat că au fost uimiţi că subiectele ar fi fost foarte abordabile dacă ar fi învăţat serios. Laris Romaniuc (Agricol) a stat la examen o oră şi 40 minute, ca şi colegul de liceu, Alexandru Tomescu şi au declarat la unison că aşteaptă "cozonacul notei 5", pentru că n-au cum spera la mai mult, raportat la ceea ce au învăţat. "Vom face contestaţii doar dacă acest lucru ne va fi de folos!"
Scuza blocajului
"Deşi nu am învăţat, a fost uşor! Mă aştept să primesc o notă între 6 şi 7, iar cu privire la contestaţie, nu am de gând să depun o cerere în acest sens!" - mărturisea Lavinia Urluescu. Cu sinceritate, Cosmin Teacă ne-a declarat că n-are mari speranţe la notă peste 5 şi că-şi pune toate speranţele într-o contestaţie. Domnişanca Irina Bărboiu, care a ratat prima sesiune, era încrezătoare că va primi notă de 6 sau 7, pentru că a fost mai bine pregătită. Andreea Dinescu a ieşit supărată din sala de examen, pentru că se blocase şi nu reuşise să trateze cum şi-ar fi dorit subiectele şi a spus: "Sigur voi face contestaţie!" Campioană la scris (7 pagini), Andra Cîrstea era încrezătoare în obţinerea unei note mari, considerând varianta 9 abordabilă (pentru ea).
Perseverenţă, dar până când?...
Nicolae Ilie (Forestier) ne-a declarat cu tristeţe: "Am dat examenul la Română, deoarece în prima sesiune n-am reuşit să obţin media minimă de trecere, deşi n-am luat nicio notă sub 5 la vreo materie". Băiatul era dezamăgit că nu fusese prea bine pregătit, deoarece se angajase şi timpul îi fusese limitat, astfel că se aştepta la o notă sub 6,25, cât luse la sesiunea din vară. Claudiu Laurenţiu, absolvent de Auto, îşi încearcă norocul la examenul de Bac încă din anul 2012 şi spunea că este pentru ultima oară. Dacă nu va avea noroc de notă corespunzătoare, s-a declarat decis să apeleze la contestaţie.
