Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 21 septembrie 2024 06:31

Primarii din Brăduleț, Mușătești și Arefu, prezenți la CJ Argeș

 

 

Se caută soluții pentru dezvoltarea turistică a Văii Vâlsanului, locul unde trăiește aspretele

CJ a găzduit marți, 3 septembrie, prin vicepreședintele Marius Nicolaescu, o dezbatere cu privire la situația ariei naturale protejate a Văii Vâlsanului și a speciei unice în lume de pește care trăiește acolo, aspretele.


La această amplă discuție, pornită la inițiativa alpinistului argeșean Alex Găvan și a fundației sale, au participat Sorina Marin, șef serviciu Ministerul Mediului, reprezentanți de la Agenția Națională pentru Arii Protejate, Garda Forestieră Ploiești, Hidroelectrica, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, Vama Argeș, Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția Silvică, Inspectoratul de Poliție și Inspectoratul de Jandarmi și conducerile primăriilor din Brăduleț, Mușătești și Arefu, precum și conducerea Spitalului de Recuperare Brădet.


În cadrul discuțiilor au fost abordate teme specifice, pornind de la problemele de mediu, până la găsirea unor soluții care să ofere locuitorilor și administrațiilor locale beneficii din dezvoltarea turistică a acestei arii protejate.


„Am dorit să avem această discuție cu toți factorii implicați, de la instituții publice la autorități locale și ONG-uri pentru că este limpede că răspunsul la problemele de aici nu este să dăm vina unii pe alții, ci să găsim soluții care să fie implementate de către toți cei prezenți. Sigur, ne-a binecuvântat Dumnezeu cu o specie rarisimă de pește, aspretele, pe care trebuie să-l protejăm, trebuie să avem un mediu nepoluat, dar în același timp trebuie să dezvoltăm și comunitățile locale.


Am pus bazele unei colaborări între toate instituțiile care gestionează zona de mediu, între autoritățile locale și județene și organizațiile non-profit în baza unui protocol interinstituțional care cred că ar putea fi un exemplu și pentru alte văi din Argeș, dar și la nivel național. Poate cea mai facilă acțiune pe care o putem derula este o acțiune comună de conștientizare a populației și a agenților economici. Este limpede că oamenii trebuie să cunoască efectele asupra mediului, dar și riscurile privind anumite sancțiuni impuse de lege. Mi-aș dori să acționăm deocamdată pe zona de informare și prevenție.

 


Este important să stopăm deversările în râuri. Da, este o problemă cu fosele în multe localități din zona montană. În primul rând, primăriile sub 2.000 de locuitori nu pot accesa finanțare pentru a rezolva această problemă. Nici nu ar fi fezabilă canalizarea, având în vedere și cum sunt răspândite gospodăriile. Ca atare, ar putea fi luată în calcul posibilitatea unui ordin de ministru sau a unei alocări prin care aceste comunități să primească finanțare guvernamentală destină exclusiv investițiilor în fose septice. Este o problemă și aceea a asigurării debitului ecologic, mai ales în contextul în care ne confruntăm cu modificările generate de schimbările climatice, iar aici cred că Hidroelectrica și Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea pot veni cu soluții.


Trebuie să punem cu toții umărul pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru că trebuie să dezvoltăm turismul și să sprijinim mediul economic, dar în egală măsură trebuie să avem grijă și de mediu”, a spus Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.


La rândul său, Alex Găvan a apreciat organizarea acestei dezbateri și a subliniat la rândul său nu doar necesitatea protejării aspretelui și a mediului, ci și dezvoltarea comunităților.


„Vreau să mulțumesc Consiliului Județean Argeș și vicepreședintelui Marius Nicolaescu pentru că suntem cu toții la această masă. Eu cred că nordul Argeșului este cel mai frumos loc din lume. Trebuie să avem în vedere că aici, pe Valea Vâlsanului, trăiește o specie de pește unică în lume și care, dacă vom ști să-l protejăm și să-l promovăm, ne poate aduce beneficii pentru locuitorii din această zonă. La fel ca și oamenii, și aspretele are nevoie de apă curată, nepoluată pentru a trăi. Și este important să rezolvăm problemele de mediu. Dar cred că este nevoie și ca autoritățile locale, agenții economici și oamenii să înțeleagă faptul că o arie protejată nu înseamnă doar restricții, înseamnă și posibilitatea de a face dintr-un loc special un loc unde poți face turism fără să poluezi și poți avea beneficii care să însemne nu doar dezvoltarea turismului, ci și surse financiare pentru dezvoltarea comunităților”, a declarat Alex Găvan.


Valea Vâlsanului este singurul loc de pe glob unde încă mai trăiește aspretele, o specie considerată fosilă vie, contemporană cu ultimii dinozauri. Arealul confirmat al aspretelui ajunge la 15 kilometri între localitățile Brădetu și Vâlsănești.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.