Noi performanțe în palmaresul elevilor de la Corbeni

Elevii din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Corbeni au reușit să strălucească la Concursul Național „Democrație și toleranță”, etapa județeană, desfășurat la Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Pitești. Această competiție este înscrisă în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare. Echipajul format din Maribel Teculescu (clasa a VII-a), Diana Son (clasa a VII-a) și Patricia Băjan (clasa a VIII-a) a obținut premiul I și s-a calificat la etapa națională, care se va desfășura la Târgu Mureș.
De asemenea, echipajul format din Larisa Vasilescu (clasa a VIII-a), Raluca Ureche (clasa a VIII-a) și Emilia Profiran (clasa a VIII-a) s-a clasat pe locul II, obținând punctaj maxim, 100 de puncte, la două dintre cele trei probe ale concursului.
Această zi specială a demonstrat încă o dată dedicarea și pasiunea profesorilor de la această unitate de învățământ pentru educație, precum și potențialul imens al elevilor. Fiecare profesor coordonator – Mariana Turian, Irina Creț, Iulia Oprican, Anca Eana, Cristina Dineț, Sorina Arman, Cristian Marineață – a contribuit la succesul acestui eveniment prin orele de pregătire în realizarea activităților proiectelor și prin sprijinul constant oferit elevilor.
Felicitări tuturor!
