Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 25 mai 2026 08:59

"Bucurie pentru Nepal", peste 100.000 euro strânşi pentru sinistraţi!

Aşa cum vă anunţam cu ceva timp în urmă, alpinistul argeşean Alex Găvan a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru victimele cutremurului devastator din Nepal. În cadrul acesteia, s-au adunat peste 100.000 euro pentru finanţarea unor proiecte de reconstrucţie post-cutremur. Cei mai mulţi bani au provenit de la donatori persoane private, care au trimis câte un SMS în valoare de 2 euro la un număr pus la dispoziţie prin platforma www.donatie.ro. Acest număr a fost dezactivat începând din data de 1 august şi nu mai poate fi folosit pentru a susţine cauza "Joy for Nepal". 

Din datele oficiale, rezultă că până în data de 31 iulie au fost trimise 31.070 SMS-uri, echivalentul a 62.140 euro. Conform procedurilor platformei, toţi banii vor fi transferaţi spre proiect după luna septembrie, operatorii de telefonie acceptând să susţină această campanie fără costuri de operare. Restul banilor au venit din donaţii cu cardul şi transferuri bancare de la persoane private şi din sponsorizări de la companii, precum şi din iniţiative de strângere de fonduri: un proiect umanitar cu copiii de la o grădiniţă, care a adus peste 1.000 euro; o sesiune de zumba caritabilă la Piteşti, în urma căreia s-au strâns 560 euro; o petrecere în grădină cu licitaţie caritabilă, care a adus echivalentul a 5.000 euro. 

În perioada august-septembrie se vor mai putea face donaţii pe site-ul www.alexgavan.ro/nepal, precum şi sponsorizări. De asemenea, în această perioadă se află în derulare o campanie de strângere de fonduri cu sprijinul Paravion, care a creat o facilitate pe site-ul propriu pentru a permite clienţilor săi să doneze un euro în momentul achiziţiei de servicii turistice. Paravion va dubla fiecare contribuţie făcută de clienţii săi, iar posibilitatea de a dona este valabilă în mai multe ţări în care activează compania.

 

Pin It