ÎCCJ: fără şpagă în spitalele de stat!
Medicii angajaţi în spitalele din sistemul public de sănătate n-au voie să primească de la pacienţi plăţi suplimentare sau donaţii, conform unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Decizia ÎCCJ nr. 19, din 4 iunie 2015 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală) a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 590 din 5 august şi este obligatorie pentru toate instanţele de la momentul publicării. Judecătorii au hotărât, prin documentul menţionat, că medicii angajaţi cu contract de muncă în spitalele din sistemul public de sănătate nu pot să primească plăţi suplimentare sau donaţii, chiar dacă pacienţii au dreptul, conferit de lege în prezent, de a recompensa medicii sau spitalele în care au fost trataţi.
Legea drepturilor pacientului prevede ca pacienţii au posibilitatea de a oferi angajaţilor sau unităţii în care au fost îngrijiţi plăţi suplimentare sau donaţii, atât timp cât legea este respectată. Totuşi, Curtea a subliniat că, în acelaşi timp, legislaţia în vigoare interzice angajaţilor din spitalele de stat primirea plăţilor suplimentare sau a donaţiilor. Totodată, în luarea acestei hotărâri, Curtea a ţinut cont în mod special şi de Decizia nr. 26, din 3 decembrie 2014. Conform acestui document, medicii angajaţi în spitalele de stat au calitatea de funcţionari publici, în sensul legii penale, astfel că pot fi cercetaţi şi pedepsiţi pentru luare de mită şi/sau primirea de foloase necuvenite. Deciziile date de Înalta Curte sunt obligatorii pentru toate instanţele de la momentul publicării acestora în Monitorul Oficial.
