Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 11 mai 2026 17:21

Deces: Pianista Ioana-Maria Lupașcu ne-a părăsit

Anunțul a fost transmis de Filarmonica Pitești:

„O veste tristă în această dimineață, cu ecouri și în cadrul instituției noastre!

Din păcate, pianista Ioana-Maria Lupașcu, cea care ne-a bucurat de atâtea ori, ne-a părăsit...

De acum, face parte din echipa marilor artiști ce se află în Cer!

Condoleanțe familiei îndurerate!”

Pianista Ioana Maria Lupaşcu a fost înfrântă de o boală nemiloasă. Ea se afla internată la spitalul Fundeni, unde a fost operată și urma un tratament pe secția de oncologie. S-a născut la 19 septembrie 1977, la Brăila. A absolvit Liceul de Muzică ''George Enescu'' din Bucureşti, apoi, în 2000, Conservatorul ''Ciprian Porumbescu'' din Bucureşti, obţinând la susţinerea licenţei nota maximă. Tot în 2000 este admisă la Masterul "Virtuosity Level" la Conservatorul din Lausanne, Elveţia. După câteva luni s-a mutat în Italia, devenind timp de trei ani studentă, la Academia Europea di Musica, a marelui pianist Lazar Berman. După încheierea masterului de trei ani de zile în perfecţionare solistică, a continuat să lucreze cu maestrul Berman până la moartea acestuia, în 2005, iar cei cinci ani de studiu cu marele pianist au ajutat-o să-şi îmbogăţească mijloacele de expresie muzicală şi să aprofundeze viziunea asupra interpretării solistice. Maestrul Berman o definea drept "o solistă cu imense posibilităţi tehnice şi artistice". Mai multe date biografice descoperiți la adresa https://ioanalupascu.ro/about-me/.

 

Pin It