Peste 500 ha teren nu vor fi retrocedate!
- Ştefan Dumitrache a denunţat jaful unor angajaţi ai primăriei
Ultima şedinţă a legislativului municipal a fost marcată de o premieră, în sensul coalizării consilierilor din diverse partide, care au respins un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Nicolae Diaconu în temeiul Legii nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, prin care 489,55 ha păşuni şi terenul fermei Liceului Agricol de la Noapteş - 14,0882 ha - urmau să fie trecute de la domeniul public la cel privat al statului, în vederea satisfacerii cererilor de retrocedare. Valoarea de inventar a acestora este de 13.766.510,34 lei, adică peste 137 miliarde lei vechi. Proiectul a fost sprijinit cu tărie şi de secretarul Radu Chirca, care a afirmat că sunt înregistrate cereri de retrocedare ce însumează deocamdată doar 40 ha, dar opoziţia condusă de un Ştefan Dumitrache de-a dreptul vehement şi susţinută de Nicolae Nedelcu şi Ion Şerban a dus la picarea sa la vot. Managerul muzeului a denunţat ceea ce a numit jaful practicat între 1990 şi 1996 de comisiile de fond funciar şi de angajaţi ai primăriei şi a susţinut că, dacă tot se vrea dreptate, să se înceapă cu restituirea către Liceul Agricol a celor 100 ha donate de Regina Maria, nu să se ia instituţiei şcolare şi ceea ce mai are la amintita fermă didactică. La vot au fost pentru proiectul propus de către primar vicele Cristian Mitrofan, Constantin Panţurescu şi Gheorghe Popa (directorul de la Liceul Forestier). Au votat contra Ştefan Dumitrache, Nicolae Nedelcu, Ion Şerban, Silviu Popescu, Gabriel Jubleanu şi Gheorghe Iordăchescu şi s-au abţinut Luca Marian Căruntu, Vasile Sabie, Constantin Stanca, Magda Marin şi Mihăiţă Nastea. Vom reveni cu amănunte.
