Şi Oprea a fost reţinut
Miercuri seară şi cel de-al treilea acuzat în dosarul şpăgii de la Hidroelectrica a ajuns în arest. Octavian Florian Oprea, fost director tehnic al sucursalei locale a companiei de stat, a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore de la procurorii DNA. El a fost condus în arestul IPJ Argeş la mai puţin de două ore de la momentul sosirii în faţa anchetatorilor. Şi el, alături de Ştefan Vulparu şi Florin Stoian, au fost prezentaţi joi unui judecător de la Tribunalul Argeş pentru emiterea mandatului de arestare.
