Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 13:31

Amenzi de 1,6 milioane lei pentru muncă la negru!

În semestrul I al acestui an, salariaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş au controlat un număr de 884 de unităţi, fiind identificaţi că folosesc muncă fără forme legal 107 angajatori. Numărul persoanelor depistate desfăşurând activităţi fără contracte de muncă încheiate în formă scrisă a fost de 264. Din totalul firmelor care au încălcat legislaţia, 100 agenţi economici au fost sancţionaţi contravenţional. Valoarea amenzilor aplicate pentru muncă fără forme legale a fost de 1.610.000 lei. La un număr de 7 angajatori au fost depistate mai mult de 5 persoane prestând activităţi fără forme legale de angajare, în aceste cazuri fiind sesizate organele de cercetare penală. Tot în această perioadă, s-au verificat prevederile HG 500/2011 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor la un număr de 889 de angajatori. În urma acestor controale au fost sancţionate contravenţional un număr de 110 angajatori, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 23.500 lei. Au fost efectuate, de asemenea, 819 controale privind securitatea şi sănătatea în muncă şi au fost aplicate 614 sancţiuni, din care 550 avertismente şi 64 amenzi, valoarea acestora fiind de 309.000 lei.

 

Pin It