Din 4.452 locuri în liceele argeşene, au rămas neocupate doar 373
- 71 locuri disponibile în zona Curtea de Argeş -
Din situaţia prezentată de către IŞJ, rezultă că s-au ocupat cam 91,63% din locurile din liceele argeşene, rămânând disponibile pentru a doua repartizare doar 8,37%. Ceea ce poate şoca la o analiză mai atentă a mediilor, este diferenţa uriaşă dintre mediile de absolvire a cursului gimnazial pe care le-au obţinut unii dintre absolvenţi şi cele de la Evaluarea Naţională, ceea ce poate duce la concluzii deloc favorabile pentru unii dintre dascăli. De asemenea, admiterea în liceu a unor absolvenţi de curs gimnazial cu medii chiar mai mici de 3, dovedeşte pe de o parte nevoia de păstrare cu orice preţ a unor posturi din organigrame, iar pe de alta, prefigurează dificultăţile greu, dacă nu imposibil de surmontat, pe care le vor avea aceşti proaspăt liceeni ca la absolvire să poată obţine acea uriaşă medie de 6, care le-ar permite să intre în posesia diplomei de Bac.
Distribuţia locurilor în liceele din Argeş
În mediul urban, la învăţământul tehnic, specialitatea Resurse naturale şi protecţia mediului dispune de 448 locuri, serviciile de 392, iar tehnicul de 1.176 locuri. Similar, în mediul rural sunt la prima categorie 28 locuri, la servicii 168, iar la tehnic 84.
Liceele teoretice dispun la secţia Real, în mediul urban, de 1.400 locuri, la Uman de 728, iar în mediul rural de 28 locuri. (Din păcate, există reale dificultăţi în identificarea unor şcoli gimnaziale, cărora li se dau cel mult numerele, astfel că le vom nota cu SG).
La "Vlaicu" s-au ocupat toate locurile!
Tradiţia s-a respectat şi în acest an, astfel că locurile pentru anul şcolar 2015-2016 s-au ocupat din "prima", de candidaţi cu rezultate foarte, foarte bune la învăţătură, care constituie "vârfurile" acestei generaţii în zona noastră. La Mate/Info s-au completat cele 4 clase (112/112), idem la Filologie, Ştiinţe ale naturii şi Ştiinţe sociale (fiecare clasă, cu 28/28). Iată care au fost primii intraţi la Mate/Info, şcolile de la care provin şi mediile care le-au permis accesul: Alisa Ilie ("Mircea cel Bătrân") - 9,99; Miruna Neagu ("Carol I") şi Maria Năstase ("Basarab I") - ambele 9,88; Ilie Sandu ("Regina Maria") - 9,87; Laura Păuna ("Mircea..") - 9,86; Andrei Olteanu ("Carol I") - şi Teodora Gîdoiu ("Basarab I") - ambii 9,85; Luca Vişoiu ("Mircea...") - 9,82; Maria Teodora Lungu (SG) - 9,81; Dafina Mărgărita ("Mircea...") - 9,80. Ultima medie de intrare a fost cea a Alexandrei Hondor, 9,11.
La Filologie, clasamentul se prezintă astfel în partea superioară: Laura Pescaru ("Basarab I") - 9,81; Dariana Mărgărint-Dudu (Şcoala Oeşti, Corbeni) - 9,77; Bianca Florina Anghel ("Basarab I") - 9,53. Ultimul intrat la această clasă a fost Dragoş Duţă (Şcoala "Radu Şerban",Sălătrucu), 8,63.
Ştiinţele naturii: George Tudose (Şcoala "Gabriel Marinescu", Tigveni) - 9,29; Adelin Bădoi (Şcoala Galeşu, Brăduleţ) - 9,17; Radu Gherase ("Carol I") - 9,10. Ultima medie de intrare a fost a lui Ionuţ Achimoiu (Şcoala "Naum Râmniceanu", Corbi) - 8,63.
Ştiinţe sociale: Ştefan Epure (SG) - 9.68; Erika Dobrică ("Mircea cel Bătrân") - 9,38; Ana Petruţa Turcu (SG) - 9,27. Ultima medie admisă : Diana Elena Guinea (Şcoala Galeşu, Brăduleţ) - 8,50.
Idem la "Ferdinand I"!
La acest liceu tehnologic sunt două clase la Electric, cu câte 28 locuri, trei la Electronică/Automatizări şi una de Mecanică, la care s-au ocupat toate locurile. Clasamentul la profilul Electric se prezintă astfel: Ramona Bădoi (Şcoala Valea Brazilor, Băiculeşti) - 8,41; Petru Oprian (Şcoala Stăneşti, Corbi) - 8,36; Robert Eftimescu (Şcoala "Armand Călinescu") - 8,28; Florian Anghel ("Carol I") - 8,28; Mihai Antonio Rebeca (Şcoala "Radu Şerban", Sălătrucu) - 8,25. Ultima medie - Nicolae Marinescu (Şcoala Galeşu, Brăduleţ), 7,29.
La Electronică/Automatizări clasamentul scurt este următorul: Radu Mălureanu şi Ramona Mitrea, ambii de la "Regina Maria"- 9,03; Daniela Arsenie ("Carol I") - 8,85; Petruţa Ilinca (SG) - 8,83; Robert Buşaru (Şcoala "Nicolae Velea", Cepari) şi Andreea Badea (SG) - ambii cu 8,71. Ultima admisă la această clasă a fost Andreea Armeanu ("Regina Maria") - 7,35.
Mecanică: Alberto Barbu (SG) - 7,36; Robert Oroşanu ("Basarab I") - 7,28; Ana Maria Bărbulescu (SG) - 7,22. Ultima admisă a fost media 6,44, aparţinând Mariei Camelia Petria de la Şcoala "Gabriel Marinescu", din Tigveni.
"Constantin Dobrescu" mai are 10 locuri disponibile
La Liceul Agricol, la profilul Agricultură din cele 28 locuri ale clasei s-au ocupat 18, lucru care nu s-a mai întâmplat la clasele de Comerţ şi Industrie alimentară, la care s-au ocupat 28 din cele 28 locuri alocate.
Clasamentul la Agricultură se prezintă astfel: Maria Angelescu (Şcoala "Toma Brătianu", Şuici) - 7,56; Mihai Coman (Şcoala "Gheorghe I. C. Brătianu", Răteşti) - 5,73; Petre Ştefan Olteanu (Şcoala Galeşu, Brăduleţ) - 5,63, ultimul admis fiind Mihaela Evelina Bîrdici (Şcoala "Armand Călinescu") - 4,32. Aici au rămas libere 10 locuri!
La comerţ, situaţia se prezintă astfel: Elena Irina Pandilică (Şcoala "Regina Maria") - 8,03; Teodora Stoica (SG) - 7,34; Maria Magdalena Cimpoca (SG) - 7,02. Ultimul intrat a fost Robert Bobic (SG), cu media 5,55.
În sfârşit, la Industrie alimentară avem ordinea următoare: Narcisa Grancea (Şcoala "Nicolae Velea", Cepari) - 7,79; Janina Vituş (SG) - 7,30; Ana Maria Florica (Şcoala "Gabriel Marinescu",Tigveni) - 7,21. Elvis Nicolae Puiu (Şcoala "Basarab I") a prins ultimul loc disponibil, graţie mediei de 5,37.
La Forestier, 34 locuri locuri îşi aşteaptă ocupanţii
La acest liceu sunt patru clase de câte 28 locuri, respectiv la Economic (unde s-au ocupat toate), Fabricarea produselor din lemn (unde s-au completat numai 7 locuri), Protecţia mediului (22) şi Silvicultură (21). La Economic, situaţia mediilor de intrare este următoarea: Nineta Baciu (Şcoala Galeşu, Brăduleţ) - 7,79; Marius Safta (aceaşi şcoală de provenienţă) - 7,65; Andrei Petrescu (SG) - 7,45. Ultima medie - Mădălin Haica (SG) - 5,50.
La profilul Fabricarea produselor din lemn, mediile de intrare au scăzut: Costinel Grevuţiu (Şcoala "Sf. Andrei") - 6,73; George Ardeleanu ("Carol I") - 6,10; Ştefan Bucura (Şcoala Stroieşti) - 5,57. Ultima medie de intrare, Luiza Linte (SG) - 4,19.
Protecţia mediului are medii ceva mai mari: Raisa Andreescu (Şcoala "Toma Brătianu", Şuici) - 7,21; Maria Nică (Şcoala Stăneşti, Corbi) - 7,08; Alin Gheorghiţă Gherghinoiu (SG) - 5,89. Ultima medie - Andreea Martin (SG) - 3,20.
Un singur loc disponibil la "Petre Ionescu-Muscel", Domneşti
Acesta este la clasa de Mecanică, întrucât la profilul Ştiinţe sociale s-au ocupat toate cele 28 locuri. Clasamentul la Mecanică: Marian Racoviţă (Şcoala Retevoieşti, Pietroşani) - 7,23; Ionuţ Chelu (Şcoala "Toma Arnăuţoiu", Nucşoara) - 6,71; Antonio Mihai Gheorghe (SG) - 6,35. Ultima medie de admitere a fost 2,69 (!?!...) şi i-a aparţinut lui Gheorghe Andrei (Şcoala Retevoieşti, din comuna Pietroşani).
La profilul Ştiinţe sociale situaţia este parcă mai bună: Graţiela Rut Dobrinoiu (Şcoala Bădeşti, Pietroşani) - 9,31; Simona Olaru (Şcoala Domneşti) - 8,61; Elena Molea (Şcoala "Naum Râmniceanu", Corbi) - 8,31. Ultima medie admisă, 5,83, i-a aparţinut Elenei Metehoiu.
Numai doi admişi la Auto!
Din cele 28 locuri de la clasa de liceu de la această unitate şcolară s-au ocupat numai 2. Primul admis este Cosmin Valentin Giba (SG) - 5,49 şi Răzvan Ionescu (SG) - 4,50. Practic, au mai rămas neocupate restul de 26 locuri.
În zona Curtea de Argeş - 71 locuri disponibile
"Din binecuvântate pricini", situaţia la Seminarul Teologic Ortodox "Neagoe Vodă Basarab" din Curtea de Argeş, nu apare în situaţia prezentată de IŞJ. Oricum, în zona noastră, pe lângă cele 71 locuri disponibile, s-ar mai putea adăuga unul sau mai multe - "cum o fi voia Domnului" - de la Seminar. Vom vedea ce se va întâmpla la viitoarea repartizare a locurilor rămase...
