Directorii de licee, despre rezultatele la Bac
În topul rezultatelor la sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat, pe locul II se situează Liceul "Ferdinand I". Din cei 188 de absolvenţi înscrişi la examen, au reuşit să promoveze 144. Cea mai mare medie la această instituţie de învăţământ a fost 9,50 şi a fost obţinută de absolventa Andreea Fluturel. Directorul liceului, prof. Ana Răduţu, a susţinut că rezultatul de anul acesta este unul bun şi că se aşteptă să mai crească puţin rata de promovabilitate, după rezolvarea contestaţiilor depuse. În momentul de faţă, aceasta este de 76,59%. Au fost înregistrate 80 contestaţii, cele mai multe la disciplina Limba şi literatura română. Majoritatea acestora au fost făcute pentru măriri de note, absolvenţii nefiind în pericol să pice examenul. De când este director, prof. Ana Răduţu este mulţumită de cum au evoluat lucrurile, ca şi rezultatele, tendinţa fiind una de creştere de la an la an.
Pe locul al treilea s-a situat Seminarul Teologic "Neagoe Vodă Basarab", care anul acesta a reuşit să obţină o rată de promovabilitate de 72,72%. Cea mai bună medie a obţinut-o Adrian Mihai (9,06). Chestionat cum ar caracteriza situaţia din această sesiune de Bacalaureat, directorul Seminarului, preot profesor Sabin Stancu a spus următoarele: "Rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor, având în vedere orele suplimentare şi consilierea, ambele gratuite, de care elevii au beneficiat, dar mai ales rezultatele din anii trecuţi, în care instituţia noastră de învăţământ a obţinut rezultate mult mai bune". Deşi şi-a exprimat nemulţumirea, directorul seminarului a avut şi cuvinte de mulţumire la adresa profesorilor şi a elevilor, pe care i-a felicitat.
Şi Liceul Tehnologic Domneşti, condus de profesorul George Baciu, a obţinut rezultate bune anul acesta la Bacalaureat. Astfel, din cei 61 candidaţi înscrişi, au trecut examenul 29, iar rata de promovare a fost de 47,54%. Cea mai bună medie obţinută aici a fost 9,66 - Emilia Badea. De la director am aflat că rezultatele cele mai bune la examen s-au înregistrat la Matematică, iar cele mai slabe au fost la Limba şi literatura română, unde s-au depus şi cele mai multe contestaţii. Atât elevii, cât şi directorul Baciu s-au declarat nemulţumiţi de felul în care au fost evaluate lucrările, susţinând că modalitatea de corectură a fost una mult prea riguroasă. "Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a luat o decizie foarte bună atunci când a decis suplimentarea claselor la unitatea noastră. Din ceea ce am remarcat, odată cu cantitatea, a crescut şi calitatea elevilor şi absolvenţilor de la Liceul Tehnologic Domneşti!", a încheiat profesorul George Baciu.
