Ghiţă vrea să termine asfaltarea pe Negru Vodă
Lucrările de modernizare a străzii centrale a municipiului se dovedesc a fi mai dificil de realizat decât se crezuse în fază iniţială. Lucrătorii de la SPGC au probleme cu căldura infernală din ultimele zile, dar şi cu traficul. "A trebuit să decopertăm asfaltul, aducem la linie trotuarele, montăm borduri pentru a evita inundarea magazinelor la timp de precipitaţii abundente, întâlnite mai ales vara, şi nu este deloc uşor. Atunci când vom ajunge la faza asfaltărilor, vom solicita sprijinul Poliţiei Municipale pentru devierea traficului rutier pe linia de centură, pentru a evita producerea unor accidente. Oricum, dacă iniţial ne propusesem să finalizăm lucrările până la data de 1 august, acum cred că ar fi o performanţă să reuşim să fim gata la 15 august, când este de aşteptat ca oraşul să fie invadat de turişti, cu prilejul sărbătoririi Sf. Maria. Atunci, în mod obişnuit, avem mii de pelerini care vin la sărbătorirea hramului Mănăstirii Argeşului, cărora li se adaugă participanţii la Zilele municipiului, turişti sosiţi din tot judeţul Argeş şi din restul ţării", a declarat directorul SPGC, Ioan Ghiţă.
