Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 11:22

"Doamne, ne mănâncă şerpăria!"

Versurile dintr-un vechi cântec de "ocnă" par a se potrivi perfect cu situaţia întâlnită zilele acestea la Muşăteşti. Consilierul local Ion Uţă ne-a informat că gospodăria unuia dintre consăteni, Costin Bucura, a fost pur şi simplu invadată de reptile. Pentru a proteja casa, acesta, ca şi vecinii, au capturat mai multe exemplare, dar n-au reuşit să rezolve problema. Oamenii se tem ca nu cumva din cauza căldurii, şerpii, despre care nu ştiu dacă sunt sau nu veninoşi, să devină agresivi cu copiii, mai ales. "Situaţia nu este una inedită. Şi în anii trecuţi ne-am confruntat cu astfel de probleme, dar am scăpat numai cu teama. Deocamdată n-am auzit de cazuri cu oameni care să fi fost muşcaţi de reptile. De dorit ar fi să nu se întâmple aşa ceva, pentru că mă tem că spitalele noastre nu au ser antiviperin, tot aşa cum nu dispun nici de remedii împotriva turbării, în cazul celor care sunt frecvent muşcaţi de câini şi ajung să bată drumurile pînă la Piteşti sau cine mai ştie până unde. Personal voi lua legătura cu primarul Mircea Păuna, pentru a cere ajutorul organelor abilitate, astfel încât să evităm situaţiile neplăcute", a spus Ion Uţă.

 

Pin It