S-a mărit salariul minim!
1 iulie a venit cu un val de schimbări pentru portofelele românilor. Astfel, salariul minim brut pe economie a crescut cu 75 de lei, ajungând la 1.050 de lei lunar. De creşterea salariului minim pe economie vor beneficia 1.388.000 de salariaţi, dintre care 488.000 sunt bugetari şi 900.000 sunt din mediul privat. Aceasta este cea de-a doua modificare a salariului minim din acest an, după stabilirea lui la 975 lei, la 1 ianuarie 2015. Creşterea salariului minim pe economie va implica şi majorarea cheltuielilor pentru firme, cu 93 de lei, angajatorii fiind nevoiţi să aloce suma de 1.292 lei pentru fiecare salariu de 1.050 de lei. Cei care nu vor respecta legea şi nu vor majora lefurile salariaţilor vor primi amenzi cotravenţionale cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei.
Chiar dacă remuneraţia acordată zilierilor se negociază între părţi, legea stabileşte o limită inferioară, care depinde de salariul minim brut pe ţară. Tariful zilierilor se va majora astfel, de la 1 iulie, de la 5,7 lei/oră, la 6,1 lei pe oră.
