Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 10:59

"PP-DD a fost vândut generalului Oprea!"

Acuzaţia a fost formulată de către deputatul Mihai Deaconu luni după amiază, din plenul Parlamentului României: "Am intrat în posesia protocolului de fuzionare prin absorbţie, prin care PP-DD a fost practic înghiţit de către UNPR. Acum nu mai există nicio îndoială: Dan Diaconescu şi oamenii lui au vândut partidul! Duminică, Simona Man a fost la o întrunire la Craiova, dar n-a spus absolut nimic despre acest subiect. Cei care mai sunt membri ai PP-DD, oameni de bună credinţă care au fost orbiţi prin vorbe mincinoase ca să creadă în nişte principii inexistente, vor afla din presă cum au fost negociaţi ca nişte vite, la târg, de nişte specimene fără Dumnezeu. În protocolul amintit se specifică faptul că membrii PP-DD, în virtutea documentului de fuziune, devin membri de drept ai UNPR şi li se va garanta continuitatea vechimii în partid, ca ostaşi ai generalului Gabriel Oprea. În ceea ce le priveşte, organele de conducere ale fostului PP-DD, vor fi incluse în structurile UNPR. Ce e drept, nu se precizează dacă-şi vor păstra actualele posturi de decizie. Oricum, se demonstrează clar trădarea propriilor membri, care nici măcar n-au fost întrebaţi ce părere au despre această mişcare. Miză au fost - cred eu - cei peste 1.500 aleşi locali, respectiv consilieri locali şi judeţeni, viceprimari şi primari aleşi în 2012 pe listele PP-DD, care acum sunt de fapt înregimentaţi fără să fi fost consultaţi în rândurile UNPR. Las acestor oameni păcăliţi şi umiliţi de cinismul celor care i-au vândut sarcina calificării faptei în faţa instanţei morale a fiecăruia dintre ei".

Concluzia care se impune este următoarea: disoluţia clasei politice continuă, dispar unele partide şi le iau locul altele, a căror istorie se poate număra încă în ore, se fac şi se refac grupuri parlamentare, de nu se mai ştie cine cu cine stă de vorbă. PC şi PP-DD sunt exemple de ultimă oră, dar nu este siguranţă că nu vor fi urmate şi de alte mişcări diversioniste de acest gen, prin care se urmăreşte dezorientarea potenţialilor alegători în viitoarele campanii electorale.

 

Pin It