Cât durează arestul la domiciliu?
Senatul a decis luni că arestul la domiciliu se poate întinde pe durata a cel mult 30 de zile în cursul judecăţii şi a cel mult 180 de zile în cursul urmăririi penale. Articolul din Codul de procedură penală care reglementează arestul la domiciliu a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională, pe motiv că nu prevede durata pentru care această măsură poate fi dispusă. De asemenea, proiectul mai prevede că "în tot cuprinsul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri''.
