PATRIOT ACT - în varianta dâmboviţeană
Nu se putea coincidenţă mai mare decât aceea ca Strategia de Apărare să fie dezbătută şi adoptată sub semnul epoleţilor- adică a unicului premier (fie el şi interimar) general din întreaga Europă. Şi - culmea! - în condiţiile în care şeful (interimar) al Executivului recomandă parlamentarilor din coaliţie să voteze favorabil, iar aceştia să nu participe sau să se abţină. Noroc cu Mircea Geoană, al cărui partid minuscul (PSR) a tranşat votul exact prin cei 5 membri ai săi mari şi laţi.
Mai este o concidenţă, ba chiar două: în ziua votului s-a aflat la Bucureşti şeful MI5 (serviciul britanic de spionaj), iar pe câmpiile patriei se desfăşurau aplicaţii militare comune ale unor contingente din NATO. Şi, hai s-o lăsăm la urmă, pe ultima: secretarul Apărării al SUA a făcut anunţul oficial că România intră în grupul celor şase ţări din flancul estic unde americanii vor "depozita" armament greu.
Probabil că nimic nu este întâmplător în această succesiune de evenimente şi mă întreb care ar fi fost urmările unui vot negativ pe simulacrul de strategie despre care nimeni nu ştie dacă este de apărare sau de securitate. Sau şi de una şi de alta. Este evident în primul rând că strategia aceasta este rodul unei presiuni concertate. Nicio presiune nu justifică însă modul pompieristic în care a fost elaborată (printre vulnerabilităţi fiind incluse la grămada cam toate domeniile) şi stilul miliţienesc în care aleşii au fost presaţi să o valideze.
Nu pot să nu îi dau din nou dreptate lui Tăriceanu, care se dovedeşte o dată în plus a fi una dintre puţinele minţi lucide ale momentului, care şi-a exprimat regretul faţă de superficialitatea alcătuirii şi absenţa unei dezbateri reale asupra unui document care ne va influenţa, mai mult decât credem acum, existenţa. Aş asemui, păstrând proporţiile, această strategie cu celebrul PATRIOT ACT al SUA, adoptat în grabă după atacurile teroriste din septembrie, prin care s-au redus considerabil libertăţile cetăţeanului. NSA a devenit puterea supremă în stat, iar instituţiile responsabile cu presiunea s-au debarasat de multe dintre obligaţiile legale care le incomodau. Treptat, americanii au constatat că democraţia a fost grav afectată prin această reacţie emoţională care a dat mână liberă Executivului să suspecteze şi să monitorizeze întreaga societate. Şi în timp ce ei fac acum eforturi de a demonta, pas cu pas, mecanismele instituite atunci, noi parcurgem exact calea inversă.
Ultimele evenimente au demonstrat clar ca instituţiile represive şi-au consolidat poziţiile şi instrumentele pe fondul crizei create de amploarea corupţiei. Deja au loc numeroase încălcări ale drepturilor şi libertăţilor democratice (vezi cazul Rarinca), iar Strategia aceasta de Apărare vine în sprijinul întăririi controlului acestor instituţii asupra celorlalte. "Ucenicul vrăjitor" Băsescu realizează tardiv că el este cel care a scos dopul clondirului fermecat abia când el însuşi devine o ţintă a instituţiilor nerecunoscătoare. Iar actualul preşedinte este pe cale să devină el însuşi port-drapelul unui curs periculos de limitare a drepturilor şi libertăţilor democratice pe care - este drept - n-am învăţat pe deplin să le folosim.
