Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 24 aprilie 2026 01:35

Siturile istorice, broaştele şi struţii - piedici în realizarea autostrăzii spre Sibiu

Aceasta este temerea cea mare a liderului PNL Curtea de Argeş, Nichita Sandu, după ce s-a anunţat că s-a semnat contractul pentru realizarea unui nou studiu de fezabilitate la acest obiectiv prioritar pentru Argeş, şi chiar pentru România. "Deşi era finanţat din bani europeni, interese obscure au blocat acest proiect care era menit să lege vestul ţării de malul Mării Negre. Nici nu mai ştiu câţi miniştri s-au perindat pe la Transporturi după Traian Băsescu. Acesta, dacă vă amintiţi, susţinea sus şi tare inepţia potrivit căreia România n-ar avea nevoie de autostrăzi. Cei ce i-au urmat, au încercat să tragă traseul autostrăzii Piteşti-Sibiu ba mai către Rm. Vâlcea, ba mai către Făgăraş, ca să nu se facă, pentru că este clar, au existat astfel de interese. Acum ne aflăm în situaţia acelui student care se lăuda că a ajuns în anul trei după şase ani de facultate. Noroc că au pus alţii piciorul în prag şi n-au mai avut oponenţii loc de întors. Nici nu mai ştiu câte SF-uri s-au făcut până acum pe bani grei. De aceea, până când nu văd că au demarat lucrările, eu rămân sceptic în ceea ce priveşte realizarea obiectivului, căci s-a minţit prea mult până acum. Mă tem, de pildă, că se vor descoperi pe traseu cine ştie ce situri istorice, că vor fi afectate habitaturile unor broaşte sau ale struţilor, care musai trebuie protejate, ceea ce va duce la noi blocaje sau Dumnezeu mai ştie la ce. Autostrada asta e ca drumurile imperiale romane din vechime: cu cât erai mai aproape de ele, cu atât erai luat în seamă. Pentru zona noastră ar fi o adevărată coloană vertebrală a unei noi economii, bazată pe turism şi transporturi de mărfuri. Tocmai de aceea, în planul liberal la nivel naţional am introdus şi reabilitarea DN 73C, Câmpulung-Curtea de Argeş-Rm. Vâlcea, care pe viitoarea autostradă ar scurta calea şi spre Sibiu, dar şi spre Craiova. Atunci, dezvoltarea economică a mai multor zone ale ţării ar fi de-a dreptul exponenţială, cu consecinţe uşor de bănuit şi în ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Tocmai de aceea suntem decişi să luptăm până la capăt pentru ca proiectul autostrăzii să se realizeze în termenul anunţat recent", a încheiat preşedintele Nichita Sandu.

 

Pin It