Bolovan este executat prin mâna Elenei Călinescu
Joia trecută, onor Primăria Curtea de Argeş prin şefa Biroului Comercial şi ADPP, Elena Călinescu, a constatat că SC AQUATERM SA a funcţionat până acum ilegal, neavând un contract de delegare a gestiunii serviciului. Doamna Călinescu le spune consilierilor locali că aceeaşi societate comercială nu mai are licenţă de execuţie decât până la 6 august 2015. Domnia sa le cere aleşilor locali să dispună încetarea contractului de concesiune dintre AQUATERM şi Consiliul Local, contract prin care firma a putut funcţiona şi furniza serviciile de apă şi canalizare în municipiu. De fapt, scopul acestor demersuri este acela de a schimba operatorul serviciilor şi a-i aduce pe cei de la RAJA Constanţa în locul oamenilor lui Bolovan. Acum, primăria se prevalează de lipsa contractului de delegare a gestiunii şi recunoaşte, periculos ce-i drept, că între cele două părţi a existat un contract încheiat cu NERESPECTAREA DISPOZIŢIILOR LEGALE ce reglementează procedura atribuirii gestiunii serviciilor. Din 2014, AQUATERM nu mai are nici măcar delegat serviciul de apă şi canalizare, dar li s-a permis să funcţioneze fără ca cineva din primărie sau din Consiliul Local să tragă pe cineva la răspundere. Mai bine de un an de zile, primarul, secretarul şi ceilalţi angajaţi au refuzat să organizeze o licitaţie prin care să se aleagă o societate care să furnizeze acest serviciu, lăsându-l pe Ion Bolovan şi pe societatea ce o conduce să funcţioneze la limita legii. Mâine s-ar putea să existe o dezbatere publică pe acest subiect, înainte de şedinţa în care se va şi vota cine va furniza apă în Curtea de Argeş. Dar cum la primărie se ascunde orice şi se face totul ca argeşenii să nu afle ce decizii se iau, nu ne mai miră dacă şi dezbaterea va fi sărită.
