Situația rușinoasă a drumurilor din Argeș va începe să să se îndrepte!

Anul 2021 s-a încheiat cu o veste îmbucurătoare pentru argeșeni: s-a aprobat de către Guvern o serie de investiții în materie de infrastructură privind județul nostru. „Așa cum ne-am asumat, datorită echipei noastre, Argeșul trebuie să fie pe primul loc! Infrastructura rutieră din Argeș este una dintre cele mai proaste din România. Nu avem timp de dispute, ci ne concentrăm pe soluții și acțiune!”, a fost mesajul transms de deputatul de Argeș, Simona Bucura Oprescu.
Astfel, în Programul de Investiții al Ministerului Transporturilor pentru următoarea perioadă se numără pe sectorul rutier următoarele obiective: Autostrada Pitești - Sibiu; Drum expres Pitești - Craiova; Drum expres A1 - Pitești - Mioveni; Drum de legătură A1 - Tigveni - Rm. Vâlcea; Reabilitare Transfăgărășan; Centură Ocolitoare Câmpulung Muscel; Centură Ocolitoare Curtea de Argeș. Referitor la sectorul feroviar, se pregătesc modernizări pentru următoarele tronsoane: București - Pitești; Pitești - Craiova; Pitești - Sibiu; stație Bascov.
