Povestea cuibului de barză
În sfârşit, un eveniment care nu ţine de politică, nu aminteşte de DNA, de Putin, Mihaela Rădulescu, Şumudică, Becali, Nikita (a, nu, că de musculoasa vedetă Nikita nu-şi mai aminteşte nimeni), de încălzirea globală şi Guvernul Mondial, de criza apei de peste cincizeci de ani şi de criza rachetelor din Cuba de acum cincizeci de ani – un eveniment simplu şi uman, patetic pe alocuri, lecţie de viaţă care a pus întreaga geo-mondo-politică în paranteze: mutarea unui cuib de barză de pe un stâlp pe altul... Dacă cineva îşi închipuie că e un lucru simplu, atunci nu e deloc Cineva, e un neinformat. În primul rând, numele de domnişoară al berzei era, puţin cam bâlbâit (dar la fel ca Baden-Baden), Ciconia Ciconia. Specie monogamă – fidelitate la berze cu picioare roşii! – dar sigur nu pentru monogamie este protejată internaţional, ci, e o mână feministă aici, probabil pentru că la clocit participă, cu jumătate de normă, şi bărzoiul. (Apropo: de ce se spune „cuib de barză” şi nu „cuib de bărzoi”?... Cherchez la femme!) Asta înseamnă că şi domiciliul berzei protejate internaţional este protejat, local, dar e destul pentru a ajunge la Monitorul Oficial, cu ordin de ministru, decizie de „relocare a cuibului” – distrugerea lui ar fi atras după sine o criză de guvern. (De data asta, Guvernul ca atare nu a intervenit, nu e campanie electorală, iar Ciconia Ciconia nu poate fi pusă pe lista de alegători – şi nici nu e nevoie, mai sunt cimitire neexplorate.)
Asta, din punctul de vedere legal, dimensiunea mai simplă a afacerii, că argumentele săteanului cu stâlpul cu cuib în curte au fost convingătoare: găinaţ de barză (la dimensiunea ei şi la nivel de familie cu patru pui pe an...), cârpe, hârtii, bucăţi de pungă de plastic adunate împrejur (ar fi culmea să ne mirăm de unde le-a luat), plus clămpăneala – l-am văzut pe cetăţean la televizor, după ton şi grimasă, ăsta era cel mai mare inconvenient al convieţuirii cu ciconiile, făcuse omul alergie la clămpăneală, nu mai putea privi o dezbatere politică, un talk show, din cauza ciocurilor cât cotul care făceau ca toaca lângă fereastra lui. L-am înţeles, aşa cum l-au înţeles, pe rând, primarul, prefectul, Garda de mediu, ministrul Mediului, oameni şi ei, care ştiu ce e clămpăneala.
Dimensiunile care urmează nu mai sunt deloc simple.
Juridic vorbind, cine are dreptul să mute un cuib de barză? Lacună legislativă, sper că onor Parlamentul s-a pus pe treabă. Apoi, cine are „expertiza” necesară? (Lasă că nimeni nu are o asemenea „expertiză”, pentru că aşa ceva nu există, „experienţă” sau „pricepere” se spunea pe vremuri şi ar trebui să se spună şi acum...) Cuiburi de barză se mută o dată la un lustru (eee!), dacă nu şi mai rar, nu iese de o afacere din asta. În lipsa unei firme specializate, au fost chemaţi instalatorii de la CEZ, că, în fond, barza pe stâlpul lor locuia (fără să plătească taxa pe stâlp, dar ANAF-ul e ocupat cu evaziunea politicienilor, mai are până la ciconii). Enervaţi că s-a scris prin ziare că transportul curentului dublează preţul energiei, lucrătorilor abia numiţi le-a tremurat mâna pe scările telescopice, drept care au făcut praf cuibul clămpănitoarei. Au construit altul, cu suport metalic, nemuritor, pe care l-au montat pe alt stâlp, în afara curţilor oamenilor. Da, dar de aici apar alte două probleme: oamenii, care s-au împărţit în două-trei tabere, pro, contra şi neutri, şi barza însăşi, care a revenit de prin ţările calde şi a rămas cu pliscul căscat când a găsit stâlpul fără cuib în vârf. La ora asta, la Schitu Goleşti, că acolo se petrece acţiunea poveştii noastre, cota este de 2 la 1 la pariurile că barza o să-şi reconstruiască, ajutată de bărzoi, desigur, cuibul în stâlpul dinainte, ignorând relocarea prin ordin de ministru. Şi eu pariez la fel, că la noi nici berzele nu ascultă de Guvern...
