Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 22:22

Mii de copiii au participat la concursurile de 1 iunie!

Ziua Copilului a fost sărbătorită la Curtea de Argeş printr-o serie de concursuri şi competiţii sportive la care au participat mii de copii. După două zile încărcate de emoţii, duminică a fost organizată şi premierea câştigătorilor concursului „Copiii au talent”. Organizatorii, Primăria Curtea de Argeş, Muzeul Municipal, Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” şi Clubul Copiilor, au oferit diplome şi premii în dulciuri câştigătorilor. După Gala Laureaţilor de la proba de talente, au urmat competiţiile sportive de biciclete, triciclete, cros şi role. Foarte mulţi copii s-au încris şi la concursurile Tip Top, cel de desenat pe asfalt, carting şi tenis. „Programul festivităţilor a început de vineri cu concursurile „Copii au talent” şi cel de tenis, la care am primit cereri de înscriere chiar înainte de a pune afişe prin municipiu sau la unităţile de învăţământ”, a declarat Vasile Martin, directorul Clubului Copiilor din Curtea de Argeş. „Sâmbătă a fost concursul judeţean de carting, iar duminică au fost concursurile obişnuite de 1 iunie şi premierea celor care au câştigat competiţiile care s-au desfăşurat. Premiile au fost oferite de sponsori şi Consiliul Local şi au constat în pachete cu dulciuri”, a mai precizat Vasile Martin. 

În comparaţie cu anul trecut, anul acesta la concursurile organizate de 1 iunie au participat mai puţini copii, mulţi dintre ei fiind plecaţi cu famiile sau în excursii. „În 2014 am avut peste 3.000 de participanţi, anul acesta, mai puţini. Chiar şi aşa, cu toţii au fost mulţumiţi şi peste 1.000 dintre ei au primit şi premii”, a mai spus directorul Clubului Elevilor. Din week-end-ul dedicat copiilor nu au lipsit surprizele, la festivitatea de la Sân Nicoară au venit şi mascotele îndrăgitelor personaje animate, Mickey Mouse şi Minnie. De asemenea, cei mici au primit în plus şi baloane colorate!

 

Pin It