Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 22:20

Alocaţiile mărite se acordă din iulie!

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind dublarea alocaţiilor copiilor, mai mari de 2 ani şi până în 18 ani, de la 42 la 84 de lei. Legea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial şi primele plăţi ar urma să se facă începând cu luna iulie. Pentru a putea fi funcţională, legea mai are nevoie şi de norme de aplicare, însă transpunerea ei în viaţă de la 1 iulie este fezabilă, au spus surse din Ministerul Muncii. În plus, modificările care trebuie operate în sistemul informatic al Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale sunt minime, potrivit aceloraşi surse.

După rectificarea bugetară, teoretic, prima alocaţie mărită ar trebui să fie plătită pe data de 1 iulie. Până acum, cu circa 10 euro pe lună, cu alocaţia pentru copiii între 2 şi 18 ani, România se plasa pe penultimul loc în UE, după noi urmând doar Bulgaria, cu 9 euro.

 

Pin It