Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 22:23

Nu vă panicaţi: Vor suna alarmele de avarie ale Barajului Vidraru!

Mâine se va desfăşura un exerciţiu în cadrul căruia ISU Argeş, Hidroelectrica, Hidroserv, Poliţia, Jandarmeria, Serviciul de Ambulanţă, militarii Batalionului 33 Vânători de Munte, plus autorităţile locale, vor simula o inundaţie majoră produsă de o avarie la Barajul Vidraru. Astfel, toată săptămâna, în localităţile din aval vor urla alarmele şi se vor face pregătiri pentru data stabilită a simulării.

Reprezentanţii ISU informează populaţia să nu intre în panică, deoarece este vorba doar despre o verificare a modului în care autorităţile locale din localităţile din aval sunt pregătite pentru a se descurca practic într-o astfel de situaţie de calamitate. „Săptămâna aceasta facem testarea sistemului de înştiinţare. Cetăţenii - care cu siguranţă - vor auzi sirenele, le recomandăm să nu intre în panică, pentru că noi le testăm”, a declarat Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş. 

„Începând de marţi până vineri va avea loc pregătirea exerciţiului, autorităţile vor stabili localităţile când vor face această verificare. În principiu ne interesează modul în care reprezentanţii comunelor Arefu, Corbeni, Albeştii de Argeş, Valea Danului, Cicăneşti şi municipiului Curtea de Argeş, îşi iau toate măsurile necesare pentru a o avarie reală la Barajul Vidraru. Vom urmări cum instituie permanenţa la primărie, cum fac documentele necesare şi cum alarmează populaţia. Încă o dată, recomandăm cetăţenilor să nu intre în panică şi să urmeze întocmai şi la timp indicaţiile autorităţilor”, a mai concluzionat Mădălina Epure. 

 

Pin It