Liber de Rusalii!
În prezent, salariaţii se pot bucura anual de un număr de 12 zile de sărbători legale în care nu se lucrează, conform Codului muncii. Două dintre acestea sunt prima şi a doua zi de Rusalii. Potrivit calendarului ortodox, românii sărbătoresc Rusaliile în 2015 în zilele de 31 mai şi 1 iunie. Prin urmare, salariaţii care au un program de lucru obişnuit, de luni până vineri, se vor bucura cu această ocazie de un week-end prelungit. Următoarea sărbătoare legală în care nu se lucrează este 15 august (Adormirea Maicii Domnului), însă în 2015, această zi pică sâmbăta. Astfel, angajaţii cu program de muncă normal vor beneficia iar de o zi liberă abia pe 30 noiembrie (luni), cu ocazia Sfântului Andrei. În afară de acestea, până la sfârşitul anului, încă două zile de sărbători legale vor mai pica în timpul săptămânii: Ziua Naţionala a României (marţi, 1 decembrie) şi prima zi de Crăciun (vineri, 25 decembrie). În total, 2015 aduce salariaţilor doar 8 libere legale în timpul săptămânii.
La fel s-a întâmplat şi în 2012 şi 2013, în timp ce anul trecut au fost 9. În altă ordine de idei, angajaţii de alte confesiuni - în afară de cele creştine - beneficiază de două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale. Zilele libere sunt acordate de către angajatori, iar cei care îşi cheamă salariaţii la muncă de sărbătorile legale riscă să fie amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei. Angajatorul nu poate include în durata anuală a concediului de odihnă sărbătorile legale în care nu se lucrează sau zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil. Recent, parlamentul a adoptat o lege prin care ziua de 10 mai va fi declarată drept zi de sărbătoare naţională. De reţinut este că salariaţii nu vor avea liber în această zi.
